1.000 de copii și tineri instituționalizați din București și 25 de județe încă așteaptă voluntari care să îi ajute să învețe în acest an școlar.
Cei care doresc să schimbe viitorul copiilor din centrele de plasament se pot înscrie în programul educațional Ajungem MARI până pe 3 octombrie.
Școala online a avut un impact puternic negativ asupra copiilor din medii defavorizate, iar în programul Ajugem MARI sunt înscriși 2.500 de copii și tineri care au nevoie de remediere școlară personalizata.
Activitățile din proiect se vor desfășură fizic sau online, în funcție de restricțiile în vigoare.
Voluntarii pot opta și doar pentru implicare online.
Voluntarii sunt așteptați pentru a le dedica 2-3 ore săptămânal copiilor și tinerilor vulnerabili.
Activitățile pe care le vor desfășura voluntarii sunt ședințe de remediere școlară și meditații pentru examene (română, matematică, engleză, franceză, informatică, fizică etc.), ateliere creative (arte plastice, muzică, dans, fotografie) sau ateliere de cultură generală și viață independentă pe baza suporturilor de curs create de specialisti (siguranță online, educație pentru sănătate, educație civică, TIC, educație financiară și antreprenorială, viața de adult, relații și prietenii).
Copiii și tinerii sprijiniți au vârste între 7 și 20 de ani.
Cei mai mulți sunt instituționalizați în centre de plasament, apartamente și case de tip familial, iar o parte dintre ei locuiesc cu asistenți maternali sau familii în dificultate, aceștia din urmă fiind beneficiari ai centrelor de zi.
Înscrierea se face prin completarea unui formular online pe website-ul www.ajungemmari.ro la secțiunea Devino Voluntar – https://www.ajungemmari.ro/devino-voluntar/, unde se găsesc și toate detaliile despre program, până pe 3 octombrie.
Urmează un training inițial online obligatoriu și o testare psihologică.
Voluntarii vor fi repartizați la centre în funcție de programul lor, disponibilitate și ce vor sa lucreze cu copiii.
Voluntarii trebuie să aibă peste 16 ani, fără limită superioară de vârstă, iar un modul durează opt luni, în perioada noiembrie – iunie.
–
BEATRICE OȘEAN