Heliportul de pe acoperișul Spitalului Judeţean Suceava se va finaliza până la sfârşitul lunii noiembrie – acest lucru a fost anunțat azi nu de către managerul spitalului, Alexandru Calancea, așa cum ar fi fost normal, ci de către politrucul liberal Niculai Barbă, vicepreședinte al Consiliului Judeţean.
El a spus că, pentru finalizarea pistei de aterizare de pe spital, se mai lucrează la izolarea a două lifturi al căror traseu a fost prelungit, la platforma de acces, vopsirea acesteia cu o vopsea specială, la marcaj şi balizaj.
CJ Suceava, după finalizarea lucrărilor, va face demersuri la Ministerul de Interne şi la Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, în vederea alocării mai rapide a elicopterului SMURD repartizat judeţului Suceava.
Elicopterul ar trebui să aibă baza la Câmpulung Moldovenesc, dar punctul de operare aeromedicală de acolo este la stadiul de studiu de fezabilitate, iar până la finalizarea lucrărilor elicopterul va staţiona pe aeroportul Suceava.
Lucrările la heliportul de la Spitalul Județean sunt realizate de asocierea Loial Impex SRL Suceava ca lider de asociere, ABC Development Aviation SRL Bucureşti şi Geiger Transilvania SRL Cristeşti Mureş, cu o valoare a contractului de 5,81 milioane de lei.
DAN PASCARU