Azi, o Comisie din cadrul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților a luat în discuție situația ieromonahului Petru (Petru-Claudiu) Geonea, un preot contestat de Arhiepiscopie, după ce a ajuns să-și exprime tot felul de opinii pe Facebook.
În cadrul ședinței a fost chemat chiar ieromonahul, din Vadu Negrilesei- Stulpicani, punându-i-se în vedere abaterile de la disciplina monahală și de la ordinea canonică : întreruperea pomenirii lui Calinic, considerat ca „eretic”, slujirea fără binecuvântare ca preot, sfințirea unei biserici în localitatea Vadu Negrilesei fără binecuvântarea chiriarhului, pe un teren care nu era proprietatea Bisericii, ci a unui locuitor din sat.
“Față de toate abaterile care i s-au adus la cunoștință, ieromonahul Petru (Petru-Claudiu Geonea) a manifestat o atitudine sfidătoare și răzvrătită, a folosit un limbaj grosolan și a dat următoarele răspunsuri:
-„ierarhii au trădat Biserica prin ecumenism”, „lupul cel mai mare în Biserică e patriarhul Daniel”, a recunoscut că a afirmat că arhiepiscopul Calinic este mason și eretic.
-a spus că pe clericii și pe personalul de la Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților i-a numit „gheboși” pentru că acesta e termenul folosit de părinții din Sfântul Munte Athos pentru a desemna pe satana.
-a afirmat că are autoritatea să îi judece pe patriarh și pe ierarhii Bisericii Ortodoxe Române în calitate de „mădular al Bisericii”.
-a aflat de o decizie din anul 2019 a arhiepiscopului Pimen prin care nu era primit în nicio o unitate de cult din Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, precum și de decizia din 22.07.2021 a arhiepiscopului Calinic prin care nu avea binecuvântare să slujească pe teritoriul eparhiei; inițial a invocat că a respectat cele două decizii și nu a mai săvârșit cele sfinte, dar, confruntat cu dovezi că a slujit ca preot la sfințirea unei biserici în Vadu Negrilesei ulterior opririi canonice, a recunoscut că a săvârșit cele sfinte fără binecuvântare.
-întrebat de ce a ridicat și a sfințit biserica de la Vadu Negrilesei fără binecuvântarea arhiepiscopului Calinic, a dat răspunsuri sfidătoare și agresive : „Nu aveam nevoie de binecuvântarea ierarhului”; „La mine în curte fac ce vreau” (deși nu era proprietatea lui și nici nu obținuse terenul în proprietatea Bisericii).
-în general a avut un temperament anarhic și răzvrătit, nu a arătat nicio urmă de căință, de smerenie și de dorință de îndreptare și a dat vina pentru toate abaterile lui pe Biserica Ortodoxă, despre care consideră că a trădat credința.
Părinții participanți la ședință au considerat că starea lui este irecuperabilă și au propus în unanimitate scoaterea lui din Eparhia Sucevei și Rădăuților prin plecarea de bunăvoie până la 1 noiembrie 2021 sau, în cazul refuzului părăsirii eparhiei, deferirea ieromonahului Petru (Petru-Claudiu) Geonea către Consistoriul Eparhial Monahal al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, cu propunerea de caterisire”, se menționează într-un comunicat al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.