Vicepreședintele Consiliului Județean Suceava, Niculai Barbă, a anunțat printr-un comunicat de presă că Serviciului Public Județean SALVAMONT este pregătit pentru sezonul de iarnă.
“Consiliul Județean Suceava a aprobat, luna trecută, suplimentarea statului de funcții a Serviciului Public Județean Salvamont Suceava cu încă două posturi de salvator montan, pentru creșterea capacității de intervenție a acestui serviciu.
Echipamentele și utilajele au fost pregătite pentru iarnă, urmează să fie achiziționate noi echipamente și materiale pentru dotarea suplimentară a Serviciului Salvamont Suceava”, a transmis Niculai Barbă.
De asemenea, el a transmis o serie de recomandări pentru amatorii de trasee de munte:
“Turiștii sunt sfătuiți să fie echipaţi corespunzător traseelor abordate, cu bocanci, parazăpezi, colțari, dacă este cazul, îmbrăcăminte de sezon, căciulă, mănuși, bețe de trekking etc, să aibă în vedere o alimentație și hidratare optime, să țină cont de atenționările de vreme rea, respectiv cod galben/portocaliu (vânt, precipitații etc) și să evite zona de creastă sau lipsită de vegetație în condiții de vizibilitate scăzută întrucât orientarea poate deveni dificilă, iar marcajele turistice pot fi acoperite de zăpadă. Turiștii sunt sfătuiți să urmărească buletinele nivometeorologice emise de Administrația Națională de Meteorologie, să evite abordarea zonelor de jgheab sau urcarea pe aceste zone, unde se formează acumulări de zăpadă și cornișe la limita superioară, iar în cazul în care consideră că au anumite probleme sau au pierdut marcajul traseului, este indicat să telefoneze serviciului salvamont pentru informaţii sau pentru intervenţii în timp optim, pentru a se evita situaţii neplăcute, uneori critice. Turiștilor li se mai recomandă ca să ia în considerare că timpii de parcurgere ai unui traseu în condiții de iarnă se pot dubla față de timpii afișați pe tablele indicatoare și că în zona alpină chiar linia traseului poate fi diferită și să țină cont că deși la altitudini mai mici zăpada poate lipsi, în zonele mai înalte, începând cu 1000 de metri, pot găsi un strat uneori consistent de zăpadă care poate fi viscolită și gheață.
Pentru turiștii care nu au încă suficientă experiență în drumeții pe trasee montane, Salvamont le recomandă să parcurgă traseele ușoare, de exemplu:
pentru masivul Rarău, traseul Câmpulung Moldovenesc – Izvorul Alb – Rarău și traseul punct albastru Pârtia Rarău – Vf. Rarău și
pentru masivul Giumalău, traseul Rusca – Valea Rusca – cabana Giumalău – Vf. Giumalău, traseul bandă roșie pentru care se recomandă varianta de iarnă marcată cu orange începând cu zona de jnepeniș și traseul Chilia, punct roșu, aproximativ 4 ore din Pojorâta.
Pentru accesul auto în zona montană este recomandat ca autovehiculele să fie echipate cu anvelope de iarnă și lanțuri antiderapante.
Salvamont transmite și telefoanele utile pentru turiști, respectiv 112 – pentru situații de urgență care implică intervenția mai multor servicii de salvare și 0salvamont (0725 826668 – Dispecerat Național Salvamont Brașov) și 0745 313052 și 0724 212857 – Serviciul Public SALVAMONT Suceava – pentru informații privind zona montană.”