Azi, la sediul Casei de Asigurări Suceava s-a prezentat executorul judecătoresc Sarmis Câmpulungeanu însoțit de o echipă de jandarmi, pentru a înștiința conducerea asupra intenției de a pune sechestru pe bunurile mobile și imobile ale instituției.
CAS este în litigiu cu acest executor judecătoresc, în sensul ca a fost formulată o contestație la executare, solutionată în luna iunie a.c, în prima instanță, în favoarea executorului.
Sentinta este executorie, CAS fiind obligată sa achite suma datorată executorului judecătoresc.
“Având în vedere procedura de alocare a fondurilor cu aceasta destinație, legislația prevede un termen de 6 luni pentru a putea face demersurile necesare îndeplinirii obligației de plată.
În această perioadă au existat permanent discuții între conducerea CAS și executorul judecătoresc prin care i-am adus la cunostință acestuia că plata va fi efectuată în termenul legal.
Bugetul necesar efectuarii acestei plăți a fost alocat de CNAS și vom achita suma datorată în cel mai scurt timp.
Precizam ca activitatea instituției noastre nu a fost afectată în niciun fel și în acest moment nu este instituit sechestru asupra bunurilor CAS.
Considerăm ca acțiunea din acestă dimineață a fost un abuz din partea executorului judecătoresc, deoarece termenul convenit cu conducătorul instituției pentru efectuarea plății nu a fost depășit, fiind astfel, inutil, prejudiciată imaginea instituției” a precizat directorul CAS Suceava, Cristi Bleorțu..
SORIN NICA