După negocierile în care echipa câștigătoare a PNL a “înfrânt” în fața PSD, prim-vicepreședintele liberal Gheorghe Flutur a încercat să mai spele rușinea.
Confruntat cu critici directe din partea unor colegi de partid și cu prăbușirea abruptă în sondaje, el a declarat, în această seară, la Digi 24 că “n-a fost ușor să luăm decizia de alianță, dar o criză politică prelungită pe lângă pandemie și scumpiri nu mai putea fi amânată.
Secția Specială se va desființa, are termen 31 martie anul viitor.
Vom avea cotă unică, nu vor fi taxe majorate, am reușit să-i convingem pe colegii de la PSD”.
Referindu-se la parcursul și rezultatele negocierilor, Flutur a spus că “într-o negociere nu poate să-ți iasă sută la sută.
Pot să și înțeleg (criticile colegilor din PNL – nr.), acum raportul de forțe s-a schimbat, PSD are număr mai mare de parlamentari…
Uitându-ne la această realitate cruntă, trebuie să rezolvăm niște probleme pentru țară, dacă nu vom rezolva, atunci vom putea spune răspicat că am greșit, dar eu spun că vom rezolva…
Nu putem să mulțumim numai pe unii într-o negociere, ne-am fi dorit mai mult, așa este!”
De fapt, în pofida “perdelelor de fum” lansate de Flutur, PNL a fost surclasat de PSD în ceea ce privește controlul Ministerelor.
PSD
Ministerul Finanţelor – Adrian Câciu
Ministerul Apărării Naţionale – Vasile Dîncu
Ministerul Economiei – Marius Humelnicu
Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii – Sorin Grindeanu
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale – Adrian Chesnoiu
Ministerul Sănătăţii – Alexandru Rafila
Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale – Marius Budăi
Ministerul Culturii – Lucian Romaşcanu
Ministerul Tineretului, Familei şi Egalităţii de şanse – Gabriela Firea
PNL
Ministerul Fondurilor Europene – Dan Vîlceanu
Ministerul Digitalizării – Florin Roman
Ministerul pentru IMM-uri – Daniel Cadariu (omul impus de Flutur, în compensare pentru pierderea Ministerului Culturii cu Bogdan Gheorghiu)
Ministerul de Externe – Bogdan Aurescu
Ministerul de Interne – Lucian Bode
Ministerul Educaţiei – Sorin Cîmpeanu
Ministerul Justiţiei – Cătălin Predoiu
Ministerul Energiei – Virgil Popescu
UDMR
Ministerul Dezvoltării și Administrației – Cseke Attila
Ministerul Mediului – Tanczos Barna
Ministerul Sportului – Eduard Novak