Ieri, 23.11.2021, o femei din Dolhești a sunat la 112 pentru a solicita intervenția unui echipaj de ambulanță deoarece fiul ei în vârstă de 3 ani a suferit un accident.
În fapt, minorul se juca în curtea casei și la un moment dat, fiind nesupravegheat, s-a băgat în adăpostul de animale din gospodărie și a fost lovit de un cal.
Mama copilului a auzit plânsul acestuia și și-a dat seama că s-a întâmplat ceva. Imediat a sunat la numărul unic de urgență și a cerut sprijin. Copilul a fost dus la Spitalul municipal Fălticeni unde a fost diagnosticat cu plagă transfixantă buză superioară. În cauză s-a întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. Pe fir au intrat și cei de la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava care vor verifica condițiile în care s-a petrecut accidentul.