Primarul liberal de Suceava Ion Lungu a anunțat, azi, că noul termen de dare în funcțiune a tronsonului nr. 1 din ruta alternativă Suceava-Botoșani, pe strada Apeductului, este 30.06.2022.
“Se lucrează între podul de peste râul Suceava până la intersecția cu Calea Unirii, pe strada Apeductului.
Lucrările avansează destul de bine la devierea conductelor de termoficare, pe care o vom termina în acest an.
Canalizarea pluvială este în curs de finalizare, se lucrează și la tronsonul de stradă propriu-zisă.
Din păcate, acest tronson nu va fi finalizat în acest an, așa cum ne-am propus.
Deși finanțarea este asigurată, nu avem datorii și banii sunt în cont, lipsa forței de muncă calificată și-a spus cuvântul”, a spus Lungu.
–
DAN PASCARU
Foto: Primăria Suceava