*traficantul avea o rețea de distribuție în Suceava și Fălticeni
*reporterul ZdpN a fost la un pas de evenimentele petrecute, acum o oră
În urmă cu o oră, ceea ce se anunța, pentru sucevenii din cartierul Obcini, o seară ternă și liniștită de vară a devenit un scenariu de film care s-a încheiat cu mai multe împușcături. Martori au fost sute de locuitori din zona de vizavi de Agenția de Protecția Mediului, de pe strada Bistriței.
Un tânăr a făcut cascadoriile vieții lui escaladând, la început, acoperișul unui bloc cu patru etaje. Persoana era urmărită de poliție și s-a urcat de pe un balcon de la etajul 4 pe bloc, a coborât pe un burlan până la etajul 2, a sărit pe o mașină și a luat-o la fugă din fața trupelor speciale ale poliției ( D.P.I.R.).
Printre cei care au văzut, de la început, toată scena s-a aflat și un coleg din redacția noastră.
În timpul urmăririi, au fost trase 3 focuri de armă în aer și apoi a fost tras un glonț în piciorul fugarului care acum se află supravegheat de poliție și de trupele de intervenție rapidă la urgențele de la Spitalul Județean Suceava.
Martorii oculari spun că tânărul a dat dovadă de un curaj de neimaginat, mulți susțin că omul urmărit era drogat. Din diferite surse se ințelege că persoana urmărită de poliție era implicată în traficul de droguri și avea rețea de distribuție în Suceava și Fălticeni. Mai mult, traficantul era dat în urmărire generală. Vom reveni cu alte amănunte.
Relu GAVRIL-URSACHE
Ziarul de pe Net
Da’ de Petrica si lupul ati auzit? A treia oara nu o sa va mai creada nimeni.
Arhivistule…deci cam asa a fost, cine e Petrica acum?