Zborul
–
Înalță-mi zborul până la pietre,
Din apa cea de sus aș vrea să-mi vindec setea,
Cuvântul să-mi rămână temelie,
Iar lacrima, doar zâmbet de înger descoperit.
–
Locul cuvintelor e păzit cu trei rânduri de lacăte,
Unul de argint, să poată doar firul cernelii să-l cuprindă,
Unul de oțel, să poată numai gândul iuțeala să i-o descopere,
Iar altul din fildeș, cât sufletul să treacă dincolo, într-o amforă rară…
–
Făt-Frumos nu apare pe niciun cal alb.
Dacă lacătele se vor lăsa desfăcute,
Este pentru că apa de sus s-a revărsat
Și în pocalul de lut, însuflețindu-l până după moarte.
–
Marginea pocalului se face văzută
Ochilor reci și calzi,
Usturători și preciși,
Până ce toată apa din el
Se va face cunoscută
Într-un cerc permanent, de la mine la tine
Și invers, către mine din nou.
–
Am obosit să urmăresc cercul,
Am obosit de dorul apei vindecătoare în cuvânt,
Obosesc în fiecare zi și nu mă satur de ea,
Niciodată nu mă opresc din băut,
Nici atunci când cred că m-am săturat.
–
