În perioada 12–14 ianuarie, în baza datelor şi informaţiilor deţinute în cadrul Planului Comun de Acţiune “Scutul Pădurii”, polițiștii din cadrul I.P.J. Suceava – Serviciul de Ordine Publică – Biroul Combaterea Delictelor Silvice împreună cu lucrători din cadrul Gărzii Forestiere Suceava, au efectuat un control pe linia respectării prevederilor legale privind achiziţia, debitarea şi comercializarea materialelor lemnoase la două unități economice, ambele din Vama, societăți administrate de către aceeași persoană.
În urma efectuării balanței dintre stocurile scriptice raportate în SUMAL 2.0 și stocurile faptice de material lemnos inventariate, echipa de control a constatat că una dintre societăți nu deține în depozitul din Frumosu cantitatea de 19,20 mc. cherestea răsinoase și că operatorul economic nu a împrejmuit depozitul conform legislației silvice.
S-a dispus sancţionarea contravenţională, aplicându-se 2 amenzi în valoare de 10.000 lei, iar ca măsură complementară confiscarea valorică a cantităţii de 19,20 mc. cherestea răsinoase în valoare de 12.288 lei.
De asemenea, în urma controlului la cealaltă unitate economică, s-a evidențiat că unitatea nu deține în depozit cantitatea de 2,09 mc. lemn foc fag, 1,67 mc. lemn foc răsinoase și 1,11 mc. cherestea răsinoase și că nu este împrejmuit depozitul.
S-a procedat și la verificarea unui depozit temporar al societății, constituit si autorizat de către Ocolul Silvic Bucovina în Izvoarele Sucevei, constatându-se că operatorul economic nu deține cantitatea de 117,74 mc. lemn rotund molid, 15,90 mc. lemn foc molid si 14,57 mc. lemn rotund mesteacăn, conform stocurilor scriptice raportate în SUMAL 2.0.
În cauză s-a dispus sancţionarea contravenţională, aplicându–se 3 sancţiuni contravenționale în valoare de 35.000 lei, iar ca măsură complementară s-a dispus confiscarea valorică a cantităţilor de 117,74 mc. lemn rotund molid în valoare de 20.369 lei.
SORIN NICA