Primarul PNL de Suceava, Ion Lungu, a semnat contractul pentru realizarea documentației tehnico-economice pentru zona de agrement Parc Șipote, cu firma care a câștigat licitația – Aria 42 Studio București.
Valoarea contractului este 773.500 lei.
Durata contractului este de 24 de luni, primele 10 luni pentru realizarea documentației, iar 14 luni vor fi destinate asistenței tehnice acordate beneficiarului pe perioada evaluării proiectului si ulterior până la semnarea contractului de finanțare.
“Mă bucură faptul că la semnarea contractului au venit de la Bucuresti specialiști, arhitecți care deja au mers pe teren.
Semnarea acestui contract este foarte important în depunerea proiectului la finanțare pe fonduri europene”, a spus Lungu.
DAN PASCARU
Foto: Primăria Suceava