O patrulă din cadrul Secției de Poliție Rurală 12 Preutești a fost sesizată ieri, 29.01.2022, prin SNUAU 112 de către o tânără din satul Arghira, comuna Preutești, despre faptul că tatăl său o agresează pe mama sa și a spart televizorul.
Din verificări a reieșit faptul că o femeie de 37 ani trăiește în concubinaj cu un bărbat de 43 ani de aproximativ 12 ani, ambii locuind în satul Arghira.
La data de 29.01.2022, în jurul orelor 19.00, bărbatul a venit la domiciliu în stare de ebrietate, fapt pentru care a provocat scandal, i-a adresat cuvinte și expresii jignitoare femeii de 37 de ani, totodată a agresat-o fizic. De asemenea, a tras de pe masă televizorul, pe care l-a distrus.
Având în vedere aspectele constatate s-a întocmit formularul de evaluare a riscului, ocazie cu care a reieșit risc iminent, procedându-se astfel la emiterea unui ordin de protecție cu caracter provizoriu începând cu data de 29.01.2022 până pe data de 02.02.2022.
De asemenea, bărbatul de 43 de ani a fost imobilizat și ulterior transportat la Spitalul Burdujeni. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de violenţă în familie și ,,Distrugere”, ce va fi soluţionat procedural de lucrătorii Postului de Poliție Preutesti sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni.