În copilărie toţi ne identificăm cu câte un personaj din filme. Cum producţiile lui Sergiu Nicolaescu erau cele mai multe şi mai rulate, inevitabil, înainte de revoluţie, te regăseai în personajele cu iz de Hollywood, în variantă comunistă. Dar şi aici puteai alege între personajele pozitive şi cele negative. Numai că, după ani, vedem că unii nu au ieşit din pielea personajelor şi le-au deprins apucăturile.
Personajul de care vorbim astăzi se vedea Semaca, mafiotul dâmboviţean, chinuit de comisar. După ani de zile îl găsim tot în postura de mafiot, dar nu închipuit, ci travestit în politician veros, care pompează bani în campanii electorale şi îi scoate prin diferite contracte după alegeri. Stă la pândă, programează oportunităţi prin complicitatea demnitarilor, şi loveşte fără greşeală în buget de câte ori are ocazia. Cum totul este de vânzare în societate, unele organe de presă ţin de şase la adăpostul unor contracte de publicitate(sau de muncă) mascate.
Semaca programează tunurilor înainte de a scoate banul din buzunar pentru afişe, fluturaşi sau inscripţionat maşinile proprii cu chipul candidatului(-lor, după caz). Şi riscă, doar e om de afaceri! Mulţi au cotizat cu banu’ jos, fără acte, la bunul mers al campaniei electorale.
În spatele lor vin unii, fără interese, care numără banner-ele şi constată cu stupoare naivă că nu bat cu bugetul declarat. Şi? Semaca face mişto de ei pe la colţuri, cu demnitarul relaxat şi ziaristul cu guşa plină de întrebări nespuse.
Pe Semaca îl vedem la ştiri, în diferite ipostaze: cum dă lucrări peste cap, cum este pontat ilegal pe lucrări publice, cum face facturi pe devize măsluite, etc.
Pe demnitar îl vedem trântit în scaun, plin de responsabilităţi, şi supărat că vin unii care pun întrebări(ce să spunem, nu îi lasă să lucreze! ).
Pe ziarist îl vedem la Tv, radio sau îl citim. Vedem cum face emisiuni trucate, cu întrebări pregătite din timp (să nu se încurce demnitarul), şi sare la beregata alesului pe teme hilare, anunţate. Sau la serviciu, într-un scaun mic dar cald. După caz.
Pe votanţi îi vedem cum înghit în sec patru ani şi servesc gogoaşa pregătită de cei trei bucătari. Nu toţi, sunt unii care se prind.
Pe unii îi vedem cum încearcă să găsească nişa de supravieţuire printre aceste personaje cu lipici la banul public. Dar asta nu îi transformă în Lăscărică.
Dacă banul public ar prinde glas ar spune:Un fleac, m-au ciuruit!
Sergiu Jipa
Cam prin ce an isi facuse primaria Falticeni serviciu de presa,angajind ziaristii independenti?