În această seară, pompierii militari de la Detașamentul de Pompieri Fălticeni au intervenit pentru stingerea unui incendiu intervenit într-o gospodărie de pe strada Mihail Sadoveanu din localitate.
La fața locului au fost trimise două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD B2, iar la sosirea echipajelor de intervenție incendiul se manifesta pe o suprafață de aproximativ 30 de metri pătrați.
A ars anexa pe o suprafață de aproximativ 30 de metri pătrați și a fost afectată și fațada din polistiren a locuinței învecinate, pe o suprafață de aproximativ 10 metri pătrați.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un scurtcircuit electric.

Din fericire nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat locuința proprietarului și pe cea învecinată.
SORIN NICA