Sunt mai bine de 13 ani de când doi foşti soţi, divorţaţi prin Sentinţa civilǎ nr.219/4.02.2000 a Judecǎtoriei Fǎlticeni, îşi deapǎnǎ povestea zguduitoare, plinǎ de zgomot şi furie, prin tribunale. Autoritǎţile fǎlticenene (poliţie, parchet, instanţe judecǎtoreşti) au dat chix în încercarea de a le soluţiona cererile, lǎsându-se complet depǎşite de ingeniozitatea cu care protagoniştii îşi administreazǎ lovituri şi se şicaneazǎ reciproc.
Anul trecut i-am gǎsit despǎrţiţi de justiţie printr-o punte de lemn, peste care – cu ajutorul unei scǎri (flancate de douǎ panouri de protest, îndreptate împotriva justiţiei fǎlticenene) – Vasile RǍILEANU îşi lua cu asalt, din stradǎ, locuinţa construitǎ împreunǎ cu soţia, Elena RǍILEANU, pe terenul donat de pǎrinţii acesteia, în cartierul Buciumeni, pe strada Caporal Popescu.
La sfârşitul sǎptǎmânii trecute, fotoreporterul ZdpN i-a surprins de o parte şi de alta a gardului: el, în drum, alǎturi de angajaţii E-ON care veniserǎ sǎ rebranşeze locuinţa la sistemul de energie electricǎ; ea, dupǎ gard, cu un cleşte-ntr-o mânǎ, dupǎ ce tocmai sunase la 112 sǎ semnaleze cǎ i s-ar tulbura proprietatea de la cablurile ce-ar fi trebuit sǎ treacǎ pe deasupra terenului.
A, şi sǎ nu uitǎm: în acest litigiu suntem implicaţi şi noi. Şi iatǎ în ce fel: din impozitele şi taxele noastre, i s-a achitat, de curând, lui Vasile RǍILEANU, o sumǎ importantǎ, ca urmare a acţiunii intentate de fǎlticenean Statului român în dosarul nr.60901/2009, soluţionat la data de 9.04.2013 de cǎtre CEDO, care a estimat astfel prejudiciul încercat pe durata prea mare de desfǎşurare a procesului de partaj. Judecǎtorii care-au greşit îşi iau în continuare lefurile grase, din aceiaşi bani publici.
Colac peste pupǎzǎ, Statul român se aşteaptǎ la note piperate de platǎ şi de pe urma a altor trei dosare pe care RǍILEANU le are pe rolul Curţii de la Strasbourg, în care acuzǎ încǎlcarea dreptului de proprietate în cazul anulǎrii unui act de donaţie şi nerespectarea hotǎrârilor judecǎtoreşti (durata prea mare de soluţionare a unui litigiu pe calea ordonanţei preşedinţiale, respectiv tergiversarea punerii în aplicare a unei decizii irevocabile).
În tot acest timp, zeci de plângeri adunǎ praful de prin birourile Poliţiei municipale sau ale Parchetului de pe lângǎ Judecǎtoria Fǎlticeni, prin ele semnalîndu-se: tulburarea de posesie, distrugerea unei uşi laterale a locuinţei (blocatǎ cu scânduri şi bǎtutǎ în cuie), distrugerea şi înlocuirea lacǎtelor care permit accesul în casǎ, vinderea terenului de sub imobil în timpul procedurii de executare, dispariţia unor piese auto din garajul aflat la parter, furtul porţilor de intrare în garaj, violarea de domiciliu, împiedicarea folosirii locuinţei, betonarea cǎminului cu apǎ în care se aflǎ apometrul ACET etc.
*Povestea destrămării familiei RĂILEANU, un scenariu tipic anilor ’90
Povestea celor doi începuse bine, ca a atâtor proaspeţi însurǎţei de dinaintea periculoaselor evenimente de la ’89. Ambii cu servicii corespunzǎtoare pregǎtirii lor, locuiesc pentru început la pǎrinţii ei, de la care primesc în dar, în anul 1991, o treime din casǎ şi o suprafaţǎ de teren pe care încep sǎ-şi construiascǎ o nouǎ locuinţǎ, pentru ei şi pentru cele douǎ (ulterior trei) fiice rezultate din cǎsǎtorie.
El este atras de mirajul strǎinǎtǎţii şi pleacǎ la muncǎ, ea rǎmâne sǎ creascǎ şi sǎ educe copilele, vǎzându-şi de serviciu în continuare. Discuţiile, în cazul unor despǎrţiri îndelungate, nu întârzie sǎ aparǎ, ea reproşându-i celui plecat cǎ se dedǎ la deliciile Occidentului şi cǎ îşi trǎieşte viaţa, în detrimentul familiei şi al casei, finisatǎ mult mai târziu. La revenirea în ţarǎ, traiul în imediata apropiere a socrilor devine o corvoadǎ pentru el, care îşi petrece tot mai mult timp cu anturajul, fiind un boem, agreat de prietenii de pahar pentru bonomia hâtrǎ şi pentru darul de povestitor. Sosirile acasǎ îi sunt din ce în ce mai întârziate, cǎci aici îl aşteaptǎ cicǎlelile unei soţii cu vocaţie de pedagog şi privirile tot mai lungi ale socrilor.
Se ajunge la divorţ, în anul 2000, în parte şi datoritǎ scandalurilor şi a ieşirilor verbale provocate de el, în urma hotǎrârii judecǎtoreşti fetele fiind încredinţate mamei.
Care deschide, la data de 15.05.2003, procesul de partaj, solicitând ½ din bunurile dobândite în timpul cǎsǎtoriei. La rându-i, fostul soţ pune paie pe foc, formulând o cerere reconvenţionalǎ prin care solicitǎ ca la partaj sǎ fie aduse şi alte bunuri.
*Șirul pașilor pierduți duce la … CEDO
Acest proces a fost strǎmutat de I.C.C.J. (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie) de la Fǎlticeni la Galaţi, la cererea lui Vasile RǍILEANU, care a considerat cǎ gradul de rudenie care-o leagǎ pe fosta consoartǎ de douǎ judecǎtoare de aici este de naturǎ a-i crea
probleme (un vǎr al Elenei RǍILEANU, fostǎ CONSTANTIN, este cǎsǎtorit cu sora celor douǎ judecǎtoare, A.I. şi P.M.).
E cunoscutǎ, justiţiabililor, greutatea (sau imposibilitatea, în cazul cumetriilor politice) cu care se pot obţine înscrisuri din care sǎ rezulte gradul de rudenie. Vasile a obţinut, de la un preot, un certificat de cununie pe care era trecutǎ o astfel de menţiune în josul paginii. Dar Elena nu s-a lǎsat pânǎ nu a obţinut amendarea preotului, pe motiv cǎ nu acesta era îndrituit sǎ emitǎ un astfel de înscris, pe baza cǎruia ICCJ s-ar fi pronunţat în favoarea strǎmutǎrii cauzei. Faptul o prejudicia, pentru cǎ un proces purtat la distanţǎ presupune cheltuieli mai mari pentru o mamǎ care, în aceşti ani glorioşi, gǎseşte greu ce sǎ punǎ pe masa copiilor.
Adevǎrul e cǎ gradul de rudenie invocat de el nu putea fi motiv de strǎmutare (deci actul nu a produs consecinţe juridice), iar Înalta Curte nu-şi motiveazǎ hotǎrârile în aceastǎ speţǎ.
A fost rândul Elenei sǎ loveascǎ. Ea a pus la bǎtaie o adeverinţǎ medicalǎ eliberatǎ în condiţii cel puţin dubioase, la data de 23.08.2004, fǎrǎ numǎr de înregistrare şi fǎrǎ numele pacientului. Prin aceasta, încerca sǎ dovedeascǎ instanţei cǎ Vasile ar fi diagnosticat cu “sindrom depresiv anxios”.
A reuşit, în faţa judecǎtoarei A.I., deşi Colegiul Medicilor Suceava a declarat fǎrǎ valoare acel înscris, atenţionând medicul H.N.M., prin Decizia nr.21 din 11.11.2004.
Totodatǎ, ex-soţia a demarat prin instanţǎ o acţiune prin care solicita evacuarea ex-soţului din locuinţa comunǎ, reuşind sǎ obţinǎ o sentinţǎ vremelnicǎ. Şi cum vremelnicul dureazǎ …În acelaşi timp, soacra a obţinut revocarea donaţiei pentru ingratitudine, deşi socrul, care-i dǎruise lui, prin act notarial, jumǎtate din terenul pe care a fost construitǎ locuinţa dupǎ 1991, decedase înainte de deschiderea procesului. (Ingratitudine, cǎ poate nu-i punea destule flori pe mormânt…). Proces desfǎşurat la Fǎlticeni, preşedinte al instanţei fiind judecǎtoarea P.M., care a “uitat” sǎ sublinieze acest mic amǎnunt cu decesul donatorului înainte de deschiderea acţiunii.
Evacuat din locuinţǎ cu executor judecǎtoresc, Vasile se aciuiazǎ într-un garaj, unde locuieşte în condiţii insalubre, fǎrǎ cǎldurǎ şi fǎrǎ energie electricǎ, şubrezindu-şi sǎnǎtatea. De acolo, bombardeazǎ instanţele cu apeluri, recursuri, cereri de reintegrare, contestaţii la executare. În trecere, reuşeşte mici rǎzbunǎri, de felul întreruperii alimentǎrii cu apǎ a locuinţei din care fusese evacuat sau al tǎierii cablului de alimentare cu energie electricǎ.
Pentru o vreme, rǎmâne în urmǎ cu plata pensiei de întreţinere, dar Elena are grijǎ sǎ-l execute silit şi sǎ admire modul cum i se ridicǎ autovehiculul personal din parcarea din centru, cu ajutorul cǎruia Vasile îşi câştiga existenţa, ca taximetrist cu licenţǎ, îşi plǎtea chiria (dupǎ ce s-a mutat din garaj) şi taxele de timbru, pentru cererile adresate instanţelor fǎlticenene, de la care spera sǎ obţinǎ, prin ordonanţǎ preşedinţialǎ: reintegrarea în spaţiu, reintegrarea în acea parte din casa socrilor care îi fusese donatǎ, partajarea folosinţei imobilului deţinut în devǎlmǎşie, permisiunea de a accede în podul casei, pentru a beneficia de cǎldura de la horn…
Nimereşte, la Fǎlticeni, şi peste un judecǎtor cu experienţǎ, care intuieşte cǎ Statul român va avea probleme la CEDO (“îngrǎdirea folosinţei acestor bunuri contrazice prevederile Constituţiei României referitoare la apǎrarea şi garantarea proprietǎţii”) şi constatǎ cǎ “soţii administreazǎ şi folosesc împreunǎ bunurile comune şi dispun tot astfel de ele” (art.35, Codul Familiei) pânǎ când, în temeiul art.36 din Codul Familiei, dupǎ desfacerea cǎsǎtoriei se dispune partajul – care avea sǎ fie soluţionat abia peste 5 ani la Galaţi, în timp ce hotǎrârea de evacuare din locuinţǎ era vremelnicǎ.
Dar Sentinţa civilǎ nr.992/1 aug.2005, prin care se dispune mǎsura reintegrǎrii în spaţiu, n-a avut parte de executare, Elena RǍILEANU trimiţând-o la Tribunalul Suceava, care i-a admis recursul.
*Asaltul din stradă asupra propriei locuințe
La sfârşitul anului 2010, se încheie procesul de partaj, Curtea de Apel Galaţi respingând recursul şi menţinând Decizia civilǎ nr.266/28.10.2009 a Tribunalului Galaţi.
Se constata cǎ a fost corect reţinutǎ de cǎtre Judecǎtoria Galaţi, contribuţia egalǎ a celor doi împricinaţi la edificarea imobilului, cǎruia i s-a stabilit o valoare de 172.000 lei.
A fost admisǎ cererea Elenei de a i se atribui imobilul, în principal datoritǎ amplasǎrii acestuia pe terenul aflat în proprietatea sa (cota fostului soţ fiind anulatǎ odatǎ cu donaţia socrilor), dar fosta soţie a fost obligatǎ, totodatǎ, la plata unei cote de ½ din aceastǎ valoare cǎtre fostul soţ, în termen de 6 luni.
Termenul de 6 luni nu a fost respectat de cǎtre Elena, şi aici a intervenit Vasile, care a solicitat executarea silitǎ. Executorul judecǎtoresc a scos la licitaţie locuinţa, care a fost adjudecatǎ de Vasile RǍILEANU la un preţ reevaluat prin expertizǎ. A fost încheiat un Act de adjudecare, la data de 26.03.2012, care constituie titlu de proprietate.
Riposta bǎtǎioasei partenere de litigii a lui Vasile a fost promptǎ: ea formuleazǎ contestaţie la executare, probând cǎ la data de 09.03.2011 a înstrǎinat imobilul cǎtre fiica sa mai mare. Prin Sentinţa civilǎ nr.2471 din 17 noiembrie 2011, Judecǎtoria Fǎlticeni reţinut cǎ data de 09.03.2011 este ulterioarǎ încuviinţǎrii executǎrii silite prin Încheierean din 15.02.2011, deci vânzarea s-a fǎcut cu rea-credinţǎ, respectiv în fraudarea unui creditor, având în vedere cǎ bunurile imobile ieşiserǎ din patrimoniul vânzǎtoarei. Sentinţa, care a recunoscut ca valabil Actul de adjudecare obtinut de Vasile, a fost menţinutǎ de Tribunalul Suceava, devenind irevocabilǎ.
Din acel moment a început periplul acestui Ulise post-modern cǎtre propria-i locuinţǎ. Iniţial, sǎtul şi el de atâtea procese, a amplasat acea platformǎ de lemn, pe care survola spaţiul împrejmuitor al locuinţei, rǎmas în posesia ex-soţiei. Platforma a fost demontatǎ, iar panourile de protest la adresa justiţiei, îndepǎrtate. El susţine cǎ i-au fost furate, dar ne îndoim cǎ instanţele fǎlticenene le vor mai gǎsi – ţinând cont de ceea ce era scris pe ele. Poliţia face cercetǎri, aşa cum se susţine prin actul nesecret cu nr.230914 din 13.08.2012. Dacǎ nu s-o fi oprit.
Pânǎ la urmǎ, taximetristul Vasile s-a vǎzut silit sǎ-şi cheme fiica în instanţǎ (în calitate de cumpǎrǎtoare, de la mamǎ, a locuinţei pe care el o cumpǎrase de la executorul judecǎtoresc) solicitând sǎ i se stabileascǎ drepturile prevǎzute de lege pentru a intra în locuinţǎ (prin utilizarea cǎii de acces pe aleea betonatǎ), în condiţiile în care locuieşte de 10 ani cu chirie, deşi anterior fusese proprietar a douǎ case (cea construitǎ şi, în parte, cea donatǎ). El a admis cǎ, de fapt, imobilul va rǎmâne moştenire sau va fi donat unei fiice, dar rǎmâne de vǎzut cui şi mai ales când, nefiind de acord sǎ fie “moştenit de viu”.
Acest proces fost “reîntors” la Fǎlticeni, de la Tribunalul Suceava, unde s-a dispus rejudecarea.
Se pare, însǎ, cǎ fosta soţie are o altǎ variantǎ, în care încǎ mai crede, de vreme ce a contestat reevaluarea imobilului în procedura de executare (pe care criza economicǎ a impus-o, expertiza de la Galaţi nemaifiind actualǎ). Sǎptǎmâna trecutǎ ingeniozitatea ei (şi a lui) a mai adus o sesizare pe masa poliţiei. Dar noi tot mai credem cǎ opusul iubirii nu este ura (care, ni se pare, coexistă in cazul celor doi veșnici împricinați), ci indiferenţa. Şi ţinem sǎ le-o spunem şi lor.
Filip MERARU
Todirel CǍLUGǍRIŢA
Foto:Mihai SPINU
Ziarul de pe Net
Nu vreau ca cititorii sa inchida aceasta pagina nelamuriti.
Cei care cunosc situatia, o cunosc. Dar, pentru cei care nu o cunosc, vreau sa se stie ca nu tot ce se scrie este si adevarat.
Intotdeauna am fost de parere ca ‘’rufele se spala in familie’’, dar daca R.V. doreste compasiune din partea cititorilor, ma simt datoare sa nu las acesti oameni care citesc Ziarul de pe net sa sufere din mila pentru el caci nu merita. Nu va mai stoarceti lacrimile degeaba, acest om nu a fost tata pentru copiii lui, ca sa nu spun mai multe.
Asa zisul fotoreporter si-a permis sa-mi scoata poze si sa le si publice fara voia mea iar cel care scrie acest articol comenteaza niste neadevaruri.
Nu am sunat la 112 pentru ca ‘’s-ar tulbura proprietatea de la cablurile ce-ar fi trebuit sǎ treacǎ pe deasupra terenului’’. Am sunat la 112 datorita faptului ca R.V. a patruns abuziv pe proprietatea mea, dand jos un gard, injurandu-ma si amenintandu-ma.
Acesta este motivul pentru care am sunat la 112, nu mai fabulati dumneavoastra.
Terenul donat pe care, ulterior, parintii mei mi-au ridicat o casa, mi l-a donat mie si nu lui Raileanu Vasile. Ambii parinti mi-au facut donatia nu numai tatal meu.
Daca tot ati pus mana pe o sentinta judecatoreasca,stimate redactor, dati informatii reale cititorilor nu ce va convine dumneavoastra.
Numai un notar care si-a facut defectuos datoria a facut ca donatia sa apara pe amandoi.
Cu depline drepturi mama mea a cerut instantei anularea actului de donatie caci un om ca R.V. nici nu merita sa aiba ceva de la ei.
Acel certificat de cununie a fost eliberat de preotul Bradatanu Adrian, preot paroh la Biserica ’’ Adormirea Maicii Domnului” din Falticeni, care nu a fost amendat degeaba. Acesta recunoaste in declaratia data la cercetari ca a eliberat acel certificat fara niciun drept si ca a mai eliberat multe astfel de certificate. Cununia nici nu a avut loc la biserica pe care o pastoreste si fapta savarsita este ‘’fals in acte oficiale’’.
In acelasi dosar penal in care a fost cercetat preotul Bradatanu A. si Raileanu.V. acesta din urma recunoaste in declaratia data ca s-a folosit de certificatul fals la Inalta Curte Bucuresti in vederea obtinerii stramutarii dosarului de partaj de la o instanta la alta. Lucru pe care l-a si reusit. Aceasta fapta savarsita este ‘’uz de fals’’.
In ordonanta data de parchet se specifica ca acest certificat mi-a creat prejudicii juridice prin stramutarea dosarului de partaj de la Judecatoria Falticeni la Judecatoria Galati.
Este pentru a doua oara cand va intreb si va voi mai intreba : de ce nu spuneti tot adevarul stimate redactor?
Divortul a fost deschis si obtinut de R.V. printr-un avocat din Suceava, in timp ce acesta se desfata traindu-si viata in Belgia, neinteresandu-l de existenta copiilor .
In tara a venit cand ‘’era liber ca pasarea cerului’’. Nu copii, nu sotie, nu obligatii.
R.V. a fost evacuat din locuinta datorita comportamentului inuman avut fata de proprii copii si fata de mine, nu de bun ce-a fost.
Stati linistiti dragi cititori caci, in urma evacuarii din locuinta, R.V. nu a locuint nicio secunda in garaj. Acolo avea un mic magazin care n-a tinut prea mult caci …ii placeau distractiile si n-a mai avut bani sa-si aprovizioneze magazinul cu marfa.
Nu si-a distrus sanatatea locuind in garaj. Sanatatea si-a distrus-o caci n-a avut nicio limita la consumul de bauturi alcoolice si a ‘’odihnei’’ prin santuri. Era normal sa nu mai poata ajunge acasa unde-l astepta ‘’aleasa inimii’’ (dupa divort) fiind mult mai usor sa faca popasuri ‘’in decor’’.
Stimate redactor, vedeti cum va contraziceti in afirmatii?
In prima faza spuneti ca R.V. si-a ‘’subrezit sanatatea’’ stand in garaj ca in final sa spuneti ca sta cu chirie de 10 ani. Daca din locuinta a fost evacuat (conform sentintei judecatoresti) in anul 2003 si suntem in 2013, in ce perioada a stat in garaj? Ati spus un adevar fara sa vreti : da sta in chirie de 10 ani, insa in garaj n-a locuit niciodata.
Am contestat in instanta actele de executare prin care R. V. luat casa propriilor copii datorita faptului ca executorul judecatoresc si-a facut in mod defectuos datoria. Fapt pentru care in prezent acest executor este cercetat de D.N.A.
Niciodata, R.V. nu a avut in proprietate doua case. Locuinta din care si-a aruncat in strada cei trei copii a fost drept comun pana la judecarea procesului de partaj. Si o a doua n-a existat decat in inchipuirea acestuia.
Masina i-a fost ridicata din centrul orasului cu executorul judecatoresc deoarece R.V. nu platise pensia alimentara pe o perioada de 5 ani niciunui copil din cei trei. Era dator copiilor cu zeci de milioane (lei vechi).
Exista si o sentinta penala prin care acesta a fost condamnat la inchisoare pentru abandon de familie.
De ce nu spuneti tot domnule redactor?
Cum bine va intrebati in final, intr-adevar cui si cand va ramane mostenire casa? O promite copiilor pentru cand acestia nu vor mai avea nevoie? Fiecare copil, pe rand va pleca la casa lui.
Si-a dat afara din casa cei trei copii unul fiind minor la acea data.
Acesti copii acum aveau nevoie de un acoperis deasupra capului. Peste ani isi vor face singuri si nu vor mai avea nevoie de ce ‘’le ofera’’ acest om caruia nu i se potriveste numele de ‘’tata’’.
Acesta este purul adevar.
Pana acum am stat departe de ochii si urechile lumii. Nu am dorit sa-mi pun pe tava viata personala. Consider ca nu intereseaza pe nimeni. Dar nici nu pot sa las ca un necunoscator al adevaratei situatii sa ma puna si sa ne puna intr-o lumina proasta. Am a locui in acest oras, multa lume ma cunoaste, am 34 de ani de invatamant, din mainile mele au iesit nenumarate generatii de copii, nu vreau ca oamenii sa intoarca capul dupa mine si sa spuna lucruri neadevarate.
Stimate redactor, documentati-va mai bine cand faceti astfel de articole, nu le faceti numai de dragul de-a umple un spatiu.