Autorităţile din judeţul Suceava sunt pregătite să primească şi să cazeze câteva sute de persoane refugiate din Ucraina, dacă se va impune acest lucru, iar numărul locurilor poate fi suplimentat până la mii în funcţie de situaţia din teren.
Purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată, a declarat azi pentru Agerpres că o tabără mobilă cu o capacitate de 201 locuri este pregătită, la care se adaugă locurile disponibile din pensiuni sau alte spaţii, ce vor fi făcute publice de autorităţi atunci când va fi necesar.
”Dacă va fi cazul şi ni se va solicita, suntem pregătiţi, iar tabăra mobilă este operativă, personalul fiind pregătit pentru ca, la nevoie, să fie montată” a spus purtătorul de cuvânt al ISU Suceava.
Alin Găleată a precizat că tabăra este compusă din 30 de corturi de cazare cu suprafeţe de câte 25 de metri pătraţi şi trei corturi pentru servit masa, fiecare cu o capacitate de 96 de metri pătraţi.
Persoanele care vor ajunge în acest tip de tabără vor fi găzduite temporar, vor fi triate, vor primi ajutor medical sau psihologic, după caz şi, ulterior, transferate în alte locaţii.
DANIEL BOGHIȚA