Pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți este înregistrată o cauză penală în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată – pe 9 martie ora 19:00, inculpatul T.C.D, minor și inculpatul P.D.M, major, după ce s-au înțeles în prealabil, au urmărit-o pe persoana vătămată P. L., în vârstă de 74 ani, din centrul municipiului Rădăuți până pe strada 1 Mai.
În dreptul imobilului cu nr. 33J i-au smuls cu forța poșeta în care avea suma de 70 de lei și un telefon mobil, moment în care victima s-a dezechilibrat și a căzut la pământ, suferind leziuni ce necesită 40-45 zile de îngrijiri medicale.
Pe 20 martie au fost puse în executare două mandate de percheziție, la domiciliile inculpaților din Rădăuți.
Prin ordonanța organelor de cercetare penală ale poliției judiciare, din aceeași zi, s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de T. C. D. și P. D. M., pentru tâlhărie calificată.
Față de cei doi au fost emise ordonanțe de reținere pentru 24 ore, ulterior procurorul de caz formulând propunere de arestare preventivă la judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Rădăuți pentru o perioadă de 30 de zile, propunere care a fost admisă în integralitate.