Primarul de Suceava Ion Lungu a anunțat că azi a fost trimis al treilea transport de ajutoare la Cernăuți, constând în mașini de spălat si uscătoare industriale.
Totodată, autoritățile sucevene sprijină integrarea copiilor refugiați din Ucraina.
“Am avut în această dimineață o intâlnire cu un lot de natație din Ucraina, în majoritate din zona Cernăuți, 24 de copii și 3 antrenori care au asigurată gratuit cazarea și masa la Liceul Sportiv, iar la bazinul de înot de la Școala nr. 3 fac antrenamente.
Vor participa în această săptămână la un concurs de natație la Bacău, având în acest sens aprobare de la Federația Română de Înot”, a spus Lungu.
BEATRICE OȘEAN
Foto: Primăria Suceava