Astăzi, 07.04.2022, s-a desfășurat o ședință extraordinară a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență al județului Suceava, având ca punct principal pe ordinea de zi analiza respectării legislației de securitate la incendiu în cadrul unităților sanitare din județ.
Prefectul Alexandru Moldovan a prezidat ședința și a declarat la final că a ținut să convoace această ședință nu din dorința de a găsi vinovați, ci pentru a identifica soluții la o problemă care preocupă atât opinia publică, cât și conducerea Prefecturii.
“Am înțeles că nu există construcție care să fie ferită complet față de amenințarea unui incendiu! Dar în ceea ce privește spitalele, trebuie să facem tot ceea ce depinde de noi pentru ca acest risc să fie adus și menținut la un nivel cât mai redus. Dispunem de legislație, avem normative tehnice, Consiliul Județean și administrațiile locale au alocat fonduri financiare, au fost montate instalații de stingere și detecție, și totuși se perpetuează disfuncționalități care, într-o conjuctură de factori, pot pune în pericol viețile oamenilor, pacienți și personal medical deopotrivă.
Sper ca de astăzi, urmare a discuțiilor purtate și a măsurilor convenite, toți factorii implicați să fi înțeles că vremea jumătăților de măsură a trecut demult, și cetățenii nu mai acceptă justificări.
Este momentul să ne aplecăm cu mai multă atenție asupra resursei umane, asupra pregătirii, rigurozității și seriozității salariaților care gestionează acest domeniu important din activitatea oricărei instituții.
În ceea ce privește arderile necontrolate de vegetație uscată, cifrele, datele statistice spun totul. Amploarea fenomenului, distrugerea brutală a mediului, pierderile umane și materiale, și nu în ultimul rând presiunea pusă asupra personalului ISU și cheltuielile cu intervențiile care ar fi putut fi evítate, au condus la aprobarea de către Executiv a unor noi acte normative, cu prevederi mai severe.
Solicit implicare totală tuturor instituțiilor din județ care au responsabilități în domeniu! Preveniți, explicați cetățenilor efectele nefaste ale arderilor necontrolate! Și dacă este cazul, aplicați legea fără ezitare!”, a spus prefectul Alexadru Moldovan.