Un bărbat din județul Botoșani a decedat ieri, 11 mai a.c., în condiții îngrozitoare, fiind practic strivit și străpuns de gheara unui utilaj volă.
Evenimentul nefericit s-a petrecut în jurul orei 17.30, când Marcel M.(57 de ani) din comuna Dornești, manevra o volă într-o curte și l-a prins cu cupa volei în peretele locuinței pe Ionuț P., de 38 de ani, din comuna Roma, județul Botoșani. În urma leziunilor suferite, botoșăneanul a fost declarat decedat de către un echipaj SMURD deplasat la fața locului.
Potrivit polițiștilor, polițiști imobilul în curtea căruia a avut loc accidentul este în construcție și îi aparține lui Sorin N., care deține o firmă unde erau angajați cei doi.
În cursul zilei de 11 mai a.c., Marcel M. și Ionuț P. făceau curățenie în curtea lui Vasile N., iar în jurul orei 14.00, patronul firmei l-a trimis pe Costel C. să-i ajute la curățenie. În jurul orei 17.15, acesta din urmă s-a întors la depozit pentru a lua o canistră de ulei hidraulic pentru un utilaj terex, celelalte două persoane rămânând să facă curățenie. În jurul orei 17.30, când s-a întors la casă, l-a găsit pe Ionuț P. întins pe pământ, inconștient și plin de sânge și a sunat de urgență la 112 pentru a solicita ajutor.
Marcel M., bărbatul care conducea utilajul, le-a declarat polițiștilor că în jurul orei 17.30 s-a urcat pe volă pentru ca Ionuț P. să încarce cu lopata pământul din fața casei în cupa volei. În timp ce Marcel M. încerca să coboare cupa volei pentru a-l ajuta pe Ionuț P., într-un moment de neatenție a înaintat cu vola și l-a strivit pe botoșănean de peretele casei.
După ce a dat vola în spate, Marcel M. a văzut că Ionuț P. a fost străpuns în zona bazinului de ghearele cupei, sângera în abundență și era în stare de inconștiență. El a încercat să-i oprească hemoragia și a aplicat mai multe manevre de resuscitare, la care victima nu a răspuns.
Un echipaj SMURD și un echipaj de ambulanță din cadrul Spitalului Municipal Rădăuți au ajuns la fața locului, însă medicii nu au mai putut decât să constatate decesul bărbatului din Botoșani. Cadavrul acestuia a fost transportat la morga Spitalului Municipal Rădăuți, în vederea efectuării necropsiei.
Un echipaj de poliție sosit la locul accidentului l-a testat pe Marcel M. cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ.
Oamenii legii au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de „neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă”, „nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă” și „uciderea din culpă”.