Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Suceava informează că Bursa generală a locurilor de muncă din 20 mai este deschisă pentru toate persoanele interesate de un loc de muncă, fără limite de vârstă sau nivel de studii.
Bursa va avea loc la Iulius Mall Suceava, la sediul AJOFM din Fălticeni, la Casa Germană din Rădăuți și la Casa Culturii Gura Humorului.
Bursa din municipiul reședință va oferi un spațiu pentru interviurile cu angajatorii, alături de materialele promoționale ale firmelor participante, precum și un spațiu cu standurile informative și de suport: standul Tinerilor NEETs, standul Cursurilor de formare profesională, standul Economiei sociale, standul Direcției Generale Anticorupție, standul EURES al ocupării în Spațiul Economic European, standul pentru refugiații din Ucraina sau alte state terțe, standul pentru persoane cu dizabilitați.
Până acum s-au înregistrat 759 de locuri vacante: 278 posturi la Suceava, 75 posturi la Gura Humorului, 108 posturi la Fălticeni și 298 posturi la Rădăuți.
Angajatorii care au înregistrat participarea până la acest moment sunt în număr de 27 la Suceava, 11 al Gura Humorului, 21 la Fălticeni și 16 la Rădăuți.
Solicitanţii cu nivel de studii mediu sau profesional pot ocupa unul din posturile de tehnician echipamente de calcul, tehnician sisteme de supraveghere video, tehnician mecanic, tehnician hidrolog, contabil, electrician, mecanic auto, instalator, receptioner, ospătar, bucătar, patiser,brutar, lucrător comercial, agent asigurare, sofer, confectioner, operator la maşini cu comanda numerică, zidar, cele mai ofertante domenii de activitate pe acest segment fiind construcţiile, restaurante și celelate domenii specifice HORECA.
Solicitanţii cu nivel superior de studii pot opta, până în prezent, pentru un post de inginer cercetător în calitatea produselor alimentare, inginer automatist, inginer tehnolog, office manager, economist, programator, kinetoterapeut, manager de transport.
Solicitanţii care nu au nicio calificare se vor putea angaja ca îngrijitor spații hoteliere, manipulant, muncitor necalificat in construcții, ajutor ospătar, ajutor bucătar, lucrător în bucătărie.