Ieri, 18.05.2022, în jurul orei 12:00, în timp ce conducea autoturismul pe raza comunei Horodnic de Sus, o localnică de 33 de ani a părăsit partea carosabilă, intrând în coliziune cu stâlpul porții de acces de la un imobil.
Din impact a rezultat rănirea unui pasager din autoturism, care a fost transportat cu ambulanța la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Conducătoarea auto a fost testată de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.