Ieri, 29 mai 2022, la ora 22.25, Poliția Orașului Gura Humorului a fost sesizată prin “SNUAU 112” despre faptul că, pe DN17, în localitatea Păltinoasa, a avut loc un eveniment rutier cu pagube materiale, iar unul dintre conducătorii auto implicați în eveniment a plecat de la fața locului.
Polițiștii deplasați la fața locului au stabilit faptul că, în timp ce conducea autoturismul pe DN17, în localitatea Păltinoasa, un bărbat de 29 de ani din comuna Drăgoiești s-a angajat în depășirea autoturismului condus de o femeie de 27 de ani din comuna Mănăstirea Humorului, moment în care a intrat în coliziune lateral stânga cu acesta.
După impact, bărbatul de 29 de ani a plecat de la locul evenimentului, dar la scurt timp a părăsit partea carosabilă și intrat în coliziune frontală cu soclul din beton al unui panou publicitar.
Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,53 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Conducătoarea auto a fost testată de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În urma verificărilor efectuate de polițiști în bazele de date, s-a constatat faptul că, bărbatul de 29 de ani nu posedă permis de conducere.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere” și „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe”, iar în urma probatoriului administrat, bărbatul de 29 de ani a fost reținut pentru 24 de ore și încarcerat în C.R.A.P. din cadrul I.P.J. Suceava.