După cazul podului prăbușit din Sagna (județul Neamț, pe 9 iunie) și având în vedere nivelul de degradare al podurilor din județul Suceava, prefectul liberal Alexandru Moldovan a dispus constituirea unei comisii mixte de verificare a stării de funcționare și de exploatare a podurilor și podețelor de pe teritoriul județului.
Comisia mixtă își va desfășura activitatea până pe 20 septembrie, din această comisie făcând parte reprezentanți ai Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Iași, Secția de Drumuri Naționale Suceava, Secția de Drumuri Naționale Câmpulung Moldovenesc, Direcția de Drumuri și Poduri Suceava, Inspectoratul în Construcții Suceava și Sucursala Regională C.F. Iași – Secția L 5 Suceava.
“În urma verificărilor din teren, comisia mixtă va întocmi un raport ce va fi înaintat spre analiză prefectului și, ulterior, va fi prezentat în cadrul unei ședințe a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Suceava.
Raportul ce va fi realizat va fi pus la dispoziția CNAIR, în vederea identificării categoriilor de lucrări de intervenții necesare pentru aducerea podurilor aflate în stare de degradare la parametri constructivi și funcționali corespunzători.
Totodată, vor fi făcute demersurile necesare pentru asigurarea finanțării unor lucrări urgente, în vederea prevenirii unor potențiale situații de risc.
Prefectul a solicitat Inspectoratului de Poliție Suceava monitorizarea acestor obiective de infrastructură și aplicarea de restricții de circulație, dacă se impune, în vederea evitării producerii unor tragedii”, se menționează într-un comunicat al Prefecturii Suceava.