Incendiu izbucnit la un autocamion pe strada MIhail Sadoveanu din municipiul Fălticeni, în drumul spre Mănăstirea Buciumeni. La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta generalizat cu posibilități de propagare la locuințele din zonă, dar și la un autoturism.
Șoferul autocamionului a suferit un atac de panică și a fost preluat de către echipajul SMURD. Pompierii au reușit să lichideze incendiul relativ repede.
La fața locului au intervenit pompierii militari ai Detașamentului Fălticeni cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD B2.
Pompierii au anunțat cauza incendiului: scurtcircuit electric.