În perioada 29 iunie -3 iulie 2022, s-a desfășurat la Suceava Olimpiada Națională de Astronomie și Astrofizică la care au fost prezenți 118 elevi, 24 de profesori însoțitori și 30 de membri a comisiei centrale din 24 de județe.
Olimpiada a fost organizată de Ministerul Educației prin Inspectoratul Școlar Județean Suceava în parteneriat cu Universitatea ,,Ștefan cel Mare” din Suceava și Societatea Științifică Cygnus.
În cadrul olimpiadei naționale elevii au susținut 3 probe: proba teoretica cu durata de 3 ore, proba observațională cu durata de 30 minute și proba de baraj cu durata de 4 ore. Olimpiada s-a desfășurat pe 3 secțiuni: juniori (cl.VI-IX) cu condiția să nu depășească vârsta de 15 ani în anul desfășurării competiției, seniori S1(cl.IX-X) și seniori S2 (cl. XI-XII). Toate probele s-au desfășurat în 3 amfiteatre foarte frumoase din cadrul Universității ,,Ștefan cel Mare” din Suceava. Evaluarea lucrărilor s-a realizat de către 30 de profesori cu mare experiență în domeniu recunoscută pe plan național care au făcut parte din cadrul Comisiei Centrale a olimpiadei naționale. Președintele olimpiadei naționale de anul acesta a fost doamna lect.dr. Camelia Pîrghie de la Universitatea ,,Ștefan cel Mare” din Suceava iar Președinte executiv a fost doamna prof. Elisabeta Ana Naghi din Ministerul Educație. Cazarea elevilor și a profesorilor însoțitori s-a realizat în condiții excelente la căminele Universității ,,Ștefan cel Mare” din Suceava și a Liceului cu Program Sportiv Suceava.
Pentru premiile acordate de Ministerul Educației conform regulamentului specific s-a realizat clasamentul național însumând punctajul obținut la proba teoretică cu punctajul obținut la proba observațională. Pentru calificarea în lotul olimpic lărgit al României se însumează punctajele obținute la cele 3 probe (proba teoretică, proba observațională și proba de baraj). Festivitatea de premiere a elevilor a avut loc în data de 2 iulie, la ora 18:00, în Auditorium ,,Joseph Schmidt” al Universității,,Ștefan cel Mare”din Suceava.
Elevii care au reprezentat județul Suceava la olimpiadă au obținut rezultate foarte bune.
Elevul David Palaghianu din cl. a VII-a de la Colegiul Național ,,Ștefan cel Mare” Suceava a concurat la categoria juniori și a obținut premiul II acordat de Ministerul Educației și medalie de aur acordată de Societatea Română de Fizică. De asemenea, a câștigat titlul de Învingător Absolut la categoria Juniori rezultat în urma însumării puncatajelor la cele 3 probe ale olimpiadei și titlul de învingător absolut la proba observațională la aceeași categorie de Juniori. David s-a calificat primul în lotul lărgit al României pentru olimpiada internațională de astronomie fiind pregătit la clasă de doamna profesor Amorăriței Carmen și de către inspectorul școlar general adjunct prof.dr. Petru Crăciun în cadrul cercului de astronomie de la Centrul Județean de Excelență.
Eleva Rafaela Alexandra Barac Bologa din clasa a IX-a de la Colegiul Național ,,Ștefan cel Mare” Suceava a concurat la categoria juniori și a obținut mențiune acordată de Ministerul Educației și medalie de argint acordată de Societatea Română de Fizică. De asemenea, Rafaela s-a calificat a treia în lotul lărgit al României pentru olimpiada internațională de astronomie fiind pregătită la clasă de domnul profesor Sorin Golda și de către inspectorul școlar general adjunct prof.dr. Petru Crăciun în cadrul cercului de astronomie de la Centrul Județean de Excelență Suceava.
Eleva Alexandra-Ecaterina Balabasciu din clasa a VI-a de la Liceul Tehnologic ,,Vasile Cocea” Moldovița a concurat la categoria Juniori și a obținut mențiune acordată de Ministerul Educației și medalie de argint acordată de Societatea Română de Fizică. Rezultatul Alexandrei este deosebit de frumos deoarece este cea mai mică ca vârstă fiind doar în clasa a VI-a și a concurat cu elevi din clasa a VIII-a și a IX-a pe aceleași subiecte de examen. Conform regulamentului specific al acestei olimpiade toți elevii concurenți dintr-o categorie indiferent de clasă au aceleași subiecte la probele olimpiadei. Alexandra a fost pregătită pregătită la clasă de domnul profesor Balabasciuc Ovidiu și de către inspectorul școlar general adjunct prof.dr. Petru Crăciun în cadrul cercului de astronomie de la Centrul Județean de Excelență Suceava.
Elevul Dragoș Andrei Sîrghi din clasa a XI-a de la Colegiul Național ,,Ștefan cel Mare” Suceava a concurat la categoria Seniori S2 și a obținut Premiul II acordat de Ministerul Educației și medalie de aur acordat de Societatea Română de Fizică. De asemenea Dragoș s-a calificat în lotul lărgit al României pentru olimpiada internațională de astronomie și astrofizică fiind pregătit la clasă de doamna profesor Amorăriței Carmen și de către inspectorul școlar general adjunct prof.dr. Petru Crăciun în cadrul cercului de astronomie de la Centrul Județean de Excelență.
Elevul Pavel Maurizio Tudor din clasa a XII-a de la Colegiul Național ,,Ștefan cel Mare” Suceava a concurat la categoria Seniori S2 și a obținut medalie de bronz acordată de Societatea Română de Fizică. Maurizio a fost pregătit la clasă de la clasă de domnul profesor Golda Sorin și de către inspectorul școlar general adjunct prof.dr. Petru Crăciun în cadrul cercului de astronomie de la Centrul Județean de Excelență Suceava.
Eleva Andreea Bahan din clasa a VII-a de la Liceul Tehnologic ,,Tomșa Vodă” Solca a concurat la categoria Juniori și a obținut mențiune de onoare acordată acordată de Societatea Română de Fizică. Andreea a fost pregătită pregătită la clasă de profesorul Ilie Cosovanu.
Elevul Mihai Antonio Caunii din clasa a XI-a de la Colegiul Național ,,Petru Rareș” Suceava a concurat la categoria Seniori S2 și a obținut mențiune de onoare acordată acordată de Societatea Română de Fizică. Mihai a fost pregătit la clasă de profesorul Victor Șutac.
Tot din județul Suceava au mai participat elevii Lucian Ionuț Airinei din clasa a IX-a de la Colegiul ,,Lațcu Vodă” Siret și Todică Bogdan din clasa a XII-a de la Colegiul Național ,,Nicu Gane” Suceava obținând certificate de participare cu punctaje frumoase apropiate de premii.
În perioada 4-8 iulie 2022 se va desfășura la Universitatea ,,Ștefan cel Mare” Suceava probele de selecție a loturilor restrânse ale României pentru Olimpiada Internațională de Astronomie și Astronomie care se va desfășura în Georgia în perioada 14-22 august 2022. De asemenea tot în această perioadă va fi selecția echipei pentru prima ediție din lume a Olimpiadei Internaționale de Astronomie și Științele Spațiului pentru Juniori care se va desfășura în municipiul Câmpulung Moldovenesc la sfârșitul lunii noiembrie 2022.
Coordonatorii lotului olimpic al României olimpiada internațioanală de astronomie și astrofizică sunt doi suceveni: lect.dr. Cristian Pîrghie directorul deparatament Observator Astronomic Suceava și prof. dr. Petru Crăciun, inspector școlar general adjunct al ISJ Suceava. La Suceava au rămas 26 de elevi (10 juniori și 16 seniori) care formează loturile lărgite ale României pentru olimpiadele naționale de astronomie și astrofizică.
Olimpiada Internațională de Astronomie și Astrofizică 2022, trebuia să aibă loc în Kiev dar din cauza războiului nu a fost posibilă organizarea ei acolo. Georgia s-a oferit să o organizeze anul acesta în locul Ucrainei în perioada 14-22 august 2022.
Sponsorii acestei ediții a Olimpiadei Naționale de Astronomie și Astrofizică care s-a desfășurat la Suceava în perioada 29 iunie -3 iulie sunt:
Dorna, Endava, Calea Ferată Ingustă SRL, Colegiul Silvic Bucovina Câmpulung Moldovenesc, Liceul cu Program Sportiv Suceava, Colegiul Național ,,Ștefan cel Mare” Suceava.
Organizatorii mulțumesc: Cvartetului de coarde ,,Royal” din Suceava, Ansamblului muntenilor din Czadca, „Mała Pojana”, Ansamblului artistic Gura Izvorului din Vatra Moldoviței coodonat de doamna profesor Ilaria Pușcă și Ansamblului Cervona Kalena din Negostina, coordonat prof. Iulian Petru Chidesa și aparține Uniunii Ucrainenilor din România care au oferit un spectacol deosebit pentru participanții olimpiadei naționale. Mulțumim elevilor voluntari de la Colegiul Național ,,Petru Rareș” Suceava coordonați de doamna director adjunct prof. Greculeac Anca și de domnul prof. Șutac Victor, președintele Societății Științifice Cygnus.
De asemenea organizatorii mulțumesc: Colegiului Silvic ,,Bucovina” C-lung Moldovenesc, Liceului cu Program Sportiv Suceava, Liceului Tehnologic ,,Mihai Eminescu” Dumbrăveni, Liceului Tehnologic ,,Vasile Cocea” Moldovița, Școala Gimnazială Ipotești, Școala Gimnazială Păltinoasa, Școala Gimnazială Vadu Moldovei, Școala Gimnazială Șcheia, Școala Gimnazială Oniceni, Școala Gimnazială ,,Luca Gavril” Drăgușeni, Școala Gimnazială ,,Acad.H.Mihăescu” Udești și Școala Gimnazială ,,Krystyna Bochenek” din Poiana Micului
Facă nu aminteați măcar odată și de Crăciun va cădea tastatura.