O delegație a Ministerului Transporturilor, condusă de secretarul de stat Ionel Scriosteanu, a participat, azi, la o întâlnire româno-ucraineană ce a avut loc la Punctul de Trecere a Frontierei Siret.
Prefectura Suceava informează că “discuțiile derulate au vizat identificarea unor soluții ce pot fi adoptate pe termen scurt, mediu și lung în vederea fluidizării traficului de mărfuri prin punctele de trecere a frontierei cu Ucraina situate pe raza județelor Suceava și Botoșani”.
Participanții au decis suplimentarea, de către partea română, cu două a numărului arterelor de intrare/ieșire în PTF, precum și utilizarea benzii de acces pentru personalul diplomatic în vederea tranzitului cisternelor de combustibil și amenajarea în zona PTF Siret, de către autoritățile române, a unor facilități de staționare/vămuire pentru circa 100 autovehicule transport marfă, urmând ca ulterior aceste zone de parcare să fie extinse pe suprafețe de teren aparținând orașului Siret.
În același context, partea ucraineană și-a asumat în două etape (5 august, respectiv 5 septembrie) amenajarea a două parcări destinate operațiunilor vamale pentru autocamioane, fiecare cu o suprafață de circa 1 hectar.
În vederea descongestionării traficului, partea ucraineană și-a asumat deschiderea cu data de 1 august a PTF Racovăț (județul Botoșani) ce va fi destinat în principal traficului autoturismelor, TIR -urilor goale și a cisternelor de combustibil și data de 20 iulie pentru deschiderea PTF Vicovu de Sus, pentru traficul autoturismelor.
Reprezentanții autorităților vamale române au solicitat ca autocamioanele care se află în tranzit prin România să fie sigilate de către vama ucraineană, prin această măsură reducându-se timpii de așteptare în PTF cu circa 70%.
La acest moment, capacitatea de prelucrare pe ieșire spre Ucraina este de circa 400 autocamioane / 12 ore.
DAN PASCARU