Expoziția Internațională de Grafică Satirică „Bucovina”, finanțat de Consiliul Județean Suceava și organizat de Muzeul Național al Bucovinei, a ajuns în acest an la ediția a XVI -a.
Federația Europeană de Caricatură a acordat expoziției patru stele, ca urmare a numărului mare de participanți din lume.
Tema de participare din acest an a fost “Pâinea”.
393 de artiști graficieni din 58 de țări au trimis 1.061 de lucrări de grafică satirică.
Juriul expoziției, alcătuit din caricaturiștii Mihai Pânzaru PIM, George Licurici și Ovidiu Bortă BOA, a stabilit câștigătorii din acest an.
Expoziția cuprinde peste 100 de lucrări și poate fi văzută în foaierul Muzeului de Istorie Suceava, în perioada 15 iulie – 15 august.
Premiile sunt: Premiul „Bucovina” – 500 € + diplomă, Premiul I – 400 € + diplomă, Premiul II – 300 € + diplomă, Premiul III – 200 € + diplomă, Premiul Padrino 300 € + diplomă, 10 premii speciale – diplomă.
TEODOR PUȘCAȘU