Vineri, 8 iulie 2022, la ora 12.30, o suceveancă de 45 de ani s-a prezentat la Secția de Poliție Burdujeni unde a reclamat faptul că, în noaptea de 2 iulie a.c., pe la ora 23.00, a fost bătută de concubinul ei care era beat.
Potrivit cercetărilor efectuate de către polițiști, reclamanta a trăit în concubinaj timp de 17 ani cu bărbatul agresiv, la domiciliul acesteia. În noaptea de 2 iulie 2022, în jurul orei 23.00, cei doi concubini s-au certat, iar bărbatul și-a lovit partenera de viață.
Victima s-a prezentat polițiștilor un certificat medico – legal prin care s-a stabilit că are nevoie de 4 – 5 zile de îngrijiri medicale. În urma completării formularului de risc a reieșit că există un risc iminent, sens în care s-a emis un ordin de protecție provizoriu împotriva bărbatului, față de care s-a dispus evacuarea din domiciliul femeii, precum și păstrarea distanței de 100 de metri față de partea vătămată, de domiciliul acesteia și de locul de muncă.
În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru comiterea infracţiunii de violență în familie.
SORIN NICA