Pompierii au avut o intervenție grea, astăzi, la Mălini unde a fost anunțat un incendiu la acoperișul unei case și la anexele gospodărești. Au intervenit pompieri militari și civili cu 7 autospeciale de stingere. La sosirea echipajelor ardeau generalizat acoperișul casei de locuit și anexele gospodărești cu pericol de propagare la construcțiile învecinate.
Au ars acoperișul casei de locuit pe o suprafață de aproximativ 120 de metri pătrați, anexele gospodărești pe o suprafață de aproximativ 50 de metri pătrați și adăpostul de animale pe o suprafață de aproximativ 100 de metri pătrați.
Din cauza flăcărilor a fost afectată și gospodăria învecinată, din care au ars o bucătărie de vară pe o suprafață de aproximativ 40 de metri pătrați și acoperișul adăpostului de animale pe o suprafață de aproximativ 80 de metri pătrați.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost de natură electrică – un scurtcircuit. Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat construcțiile învecinate.
SORIN NICA