Cu ocazia Zilei Aviației Române și a Forțelor Aeriene, Baza 95 Aeriană Bacău va executa în zilele de joi, 14 iulie și miercuri, 20 iulie, zboruri de survolare a unor obiective din municipiul Suceava, cu elicoptere de luptă IAR 330.
Baza 95 Aeriană va lua toate măsurile necesare privind asigurarea normelor de siguranță aeronautică în conformitate cu reglementările în vigoare.
Elicopterele IAR 330 pot îndeplini misiuni de atac în sprijinul trupelor terestre, dar și căutare-salvare ori transport de trupe, inclusiv pe timp de noapte ori vreme nefavorabilă.
Prin modernizarea sistemelor electronice s-a ajuns la îmbunătățirea capacității de a descoperi și combate inamicul; de asemenea, sistemele de navigație asigură precizie pe distanțe lungi și zbor la joasă înălțime.
În privința sistemelor de armament, IAR 330 este dotat cu stație de avertizare radar și iluminare laser, dispersoare de ținte false radar și capcane termice; din punct de vedere ofensiv, poate folosi rachete anti-tanc, aer-aer, proiectile reactive nedirijate și tunul turelat de calibrul 20 mm.