Ion Lungu, primarul liberal de Suceava, nu renunță la “copilul său de suflet” – roata panoramică de la Cetate, deși anterior lăsase să se înțeleagă faptul că ar fi dispus să-l “uite” prin sertare.
Consiliul Local a aprobat, săptămâna trecută, redistribuirea sumei de 3 milioane de lei de la capitolul roată panoramică la alte investiții necesare în oraș, dar acum Lungu spune că investiția doar a fost amânată, nicidecum sistată total.
Ba chiar consideră că sucevenii vor plăti și mai mult decât 6,2 milioane de lei, valoarea ultimei actualizări : ”Noi am avut bugetul inițial de 6,2 milioane de lei pentru roata panoramică, până acum a fost o licitație, s-a depus o ofertă și nu a fost conformă, a fost anulată, este clar că nu mai putem cheltui toți banii în acest an.
Mâine este o nouă licitație pentru roata panoramică, dar nu sunt foarte optimist, în urma discuțiilor cu cei de la achiziții publice, deja când se cer clarificări se spune că valoarea este mică, pentru că au crescut prețurile”.
El a spus, azi, răspicat : “Nu renunț la idee, nu este un moft de-al meu, sunt obiective de turism!
Vrei să vină oamenii în Suceava și ce să le arăți?”
Lungu consideră că sucevenii care-i critică proiectul sunt invidioși și că nu înțeleg strategia turistică a orașului.