Ieri, 2 august 2022, la ora 14:00, Poliția Municipiului Suceava a fost sesizată direct de către o tânără de 20 ani cu privire la faptul că la data de 20.07.2022, a fost înșelată de o persoană necunoscută prin intermediul unei aplicații on-line, valoarea prejudiciului fiind de 400 lei.
Potrivit declarațiilor fetei, la data de 20.07.2022, persoana vătămată, a văzut un anunț pe un site on-line din conținutul căruia rezulta faptul că se oferă cazare în Vama Veche într-un apartament cu două camere aproape de plajă la prețul de 275 lei pe noapte. În anunț era înscris un număr de telefon de contact la care persoana vătămată a sunat și a vorbit cu o persoană necunoscută care i-a spus că trebuie plătit un avans de 400 lei pentru rezervare. La data de 20.07.2022 persoana vătămată a trimis prin transfer bancar, prin aplicație electronică suma de 400 lei într-un cont indicat. Ulterior, încercând să contacteze așa-zisul proprietar și în momentul în care a verificat datele furnizate în anunț, a realizat faptul că a fost înșelată.
În cauză sunt efectuate cercetări de către lucrătorii Poliției Municipiului Suceava, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „înșelăciune”.