Un bărbat din Gura Humorului, patronul unei firme din localitate, a fost arestat după un an și jumătate de la momentul în care a sechestrat și bătut un băiat de 11 ani care i-ar fi furat câteva sticle de alcool dintr-un spațiu comercial.
Ieri, 10.08.2022 procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Gura Humorului au dispus măsura preventivă a reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore faţă de Daniel Dumitru Chirap pentru săvârşirea infracţiunilor de lovire sau alte violenţe, șantaj şi lipsire de libertate.
Potrivit cercetărilor efectuate, pe data de 25.02.2021, în intervalul orar 15.30-19.30, Daniel Dumitru Chirap a luat-o cu forţa un minor în vârstă de 11 ani în timp ce aceasta din urmă se afla în apropierea sediului societăţii comerciale pe care o administrează, situat în oraşul Gura Humorului, a condus-o şi introdus-o împotriva voinţei sale într-o anexă a societăţii comerciale, unde a privat-o de libertate o perioadă de aproximativ 4 ore timp în care l-a supus la tratamente degradante, respectiv l-a ținut în frig dezbrăcat, întins pe pardoseală şi l-a udat cu apă.
“De asemenea, în împrejurările descrise mai sus, în intervalul orar 15.30-19.30, a exercitat în mod repetat violenţe asupra persoanei vătămate minore respectiv a lovit-o cu pumnii şi picioarele la nivelul feţei şi corpului, a lovit-o cu o coadă de lopată peste mâini şi a lovit-o cu capul de o usă, cauzându-i leziuni traumatice ce au necesitat 4-5 zile de îngrijiri medicale şi totodată a constrâns-o prin amenințări și acte de violență pe persoana vătămată minoră în timp ce se afla împotriva voinţei sale în anexa societăţii comerciale să se dezbrace şi să mărturisească săvârşirea unei infracţiuni de furt presupus a fi comis la data de 24.02.2021, context în care a înregistrat-o audio-video cu telefonul mobil personal”, a transmis purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Gura Humorului, procurorul Andrei Sebastian Bucșa.
Astăzi, 11.08.2022, Daniel Dumitru Chirap a fost prezentat judecătorului de drepturi şi libertăţi cu propunere de arestare preventivă, iar judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Gura Humorului a admis cererea şi a dispus emiterea unui mandat de arestare pe numele inculpatului pentru o perioadă de 30 de zile.
“Precizăm că luarea unor măsuri preventive reprezintă etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, a mai adăugat procurorul Andrei Sebastian Bucșa.