*subprefectul CONSTANTIN HARASIM a dat un recital de vorbit în van pe această temă, în timp ce şeful de la Cultură l-a contrazis elegant
Atunci când prezidează singur şedinţele Colegiului Prefectural, subprefectul CONSTANTIN HARASIM rezistă cu greu tentaţiei de a duce unele aspecte în derizoriu sau de a crea probleme false pe care tot el le rezolvă operativ cu câteva indicaţii.
O situaţie de acest fel s-a petrecut la întâlnirea de joi la care au participat şefii instituţiilor descentralizate şi de la care prefectul FLORIN SINESCU a absentat, fiind în concediu.
După ce au fost prezentate rapoartele de activitate ale Inspectoratelor Şcolar şi de Poliţie, HARASIM a adus vorba, la punctul Diverse, de conduita pe care trebuie să o adopte funcţionarii publici în legătură cu modul de adresare la adresa romilor – în nici un caz majestate, rege sau împărat ci, simplu, cetăţean.
Pentru a fi cât mai convingător, el l-a atras în discuţie şi pe şeful Direcţiei pentru Cultură, AUREL BUZINCU, care, însă, a fost mai rezervat, apreciind că în judeţul Suceava nu există asemenea situaţii şi că, oricum, subiectul nu este demn de a fi discutat în cadrul Colegiului Prefectural.
ZdpN prezintă părţile importante ale dialogului, cu menţiunea că replicile au fost întrerupte de foiala celor prezenţi şi de o serie de remarci maliţioase.
CONSTANTIN HARASIM – Ca mod de abordare pentru funcţionarii publici şi pentru conducătorii instituţiilor, de fapt ei ( romii – n.r. ) şi-au autodefinit titlurile de nobleţe.
Prin Constituţie, România este o republică, avem recunoscută Casa Regală pe considerent că a fost victimă a comunismului şi a unei lovituri de Palat sau eu ştiu cum să o numesc la vremea respectivă…
Nu ştiu, poate la noi la Suceava nu s-a propagat, dar poate ne aşteptăm să fie probleme, se pare că sunt nemulţumiri în rândul lor, îi macină tot felul de războaie de împărăţie şi de regalitate.
Chiar l-aş ruga pe domnul Buzincu să se exprime dacă gândesc corect, noi să-i tratăm ca pe cetăţeni, nu trebuie să le spunem Preaînălţate sau mai ştiu eu…
Vă rog să mă susţineţi…
AUREL BUZINCU – Nu pot să vă susţin pentru că nu cred că e o problemă de Colegiu Prefectural, este strict privată.
Nu cred că funcţionarii publici se întâlnesc cu Înălţimea Sa, ci cu cetăţeni.
Cum noi nu suntem împăraţi, nu sunt nici ei !
HARASIM – De fapt ăsta era sensul, că aducem un prejudiciu de imagine românilor în general, prin acest considerent a fost această interpelare.
Eu m-aş simţi deranjat dacă un şef de deconcentrate, să spunem prin absurd, face o referire în genul ăsta.
BUZINCU – Dar credeţi că există riscul ăsta ?
HARASIM – Există !
BUZINCU – E comic, nu se poate !
Pentru a-i convinge pe cei prezenţi, deşi hilarul situaţiei era mai mult decât evident, subprefectul HARASIM a dat un exemplu care nu avea nici o legătură cu romii şi regalitatea lor.
HARASIM – Când am atenţionat aici, în Colegiul Prefectural, că vine iarna şi n-aş vrea exprimări de genul Iar ne-a luat iarna pe nepregătite că noi eram pregătiţi, a doua zi pe PRO TV şi pe Antene a apărut un poliţist din Siret care a spus Iar ne-a luat iarna pe nepregătite.
M-a făcut să mă simt mai prost decât… ( neinteligibil ).
Era omul statului, a apărut pe toate posturile naţionale, Iar ne-a prins iarna pe nepregătite, mama ei de iarnă ştiţi, aşa, cu moldovenisme…
Şi n-a căzut bine !
BUZINCU – Bine, dar cred că în privinţa asta nu este cazul.
Toţi sunt cetăţeni români.
Dezbaterea pe această temă a fost întreruptă de subprefect la fel de brusc precum o iniţiase.
El a declarat închisă şedinţa, „Doamne ajută şi succes în activitate !”
Dan PASCARU
Ziarul de pe Net