Municipiul Suceava se va înfrăţi cu oraşul Dusseldorf, a declarat, azi, primarul liberal Ion Lungu, după ce s-a întâlnit cu omologul german Stephan Keller.
“Săptămâna trecută am avut o întâlnire cu primarul din Dusseldorf, el a venit la Suceava, unde l-am invitat la un prânz de lucru.
Mergea către Cernăuţi, acolo unde urma să semneze un parteneriat de înfrăţire cu oraşul ucrainean.
Ştia că noi suntem înfrăţiţi cu oraşul Cernăuţi, că am ajutat mult oraşul şi a îmbrăţişat ideea ca municipiul Suceava să se înfrăţească cu Dusseldorf.
Am demarat procedurile, acum aşteptăm acordul lor oficial şi facem demersurile la Ministerul Afacerilor Externe.
Este un lucru bun această înfrăţire cu un oraş din Germania, avem foarte multe de învăţat de acolo”, a spus Lungu.
Dusseldorf este capitala landului Renania de Nord – Westfalia (în vestul Germaniei) și are o populație de aproape 600.000 de locuitori, adică cât tot județul Suceava.