Joi, 8 septembrie, în timpul unei petreceri dintr-un bar din Târgu-Neamț, un bărbat din județul Suceava i-ar fi obligat pe alți trei tineri suceveni să întrețină relații sexuale orale cu el.
“La data de 8 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției orașului Târgu-Neamț au fost sesizați de către trei tineri, cu vârste cuprinse între 20 și 28 de ani, din județul Suceava, cu privire la faptul că au fost victimele infracțiunii de viol.
Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit că, în noaptea de 8 septembrie a.c., în jurul orei 02.00, cei trei au mers împreună cu un tânăr de 29 de ani, din județul Suceava, la un bar din Târgu-Neamț unde, pe fondul consumului de alcool, ar fi fost obligați să întrețină relații sexuale cu acesta”, a precizat subinspector Ramona Ciofu, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț.
Singurul care nu și-a retras reclamația de viol, tânărul de 20 de ani, avea un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile, emis, la finele lunii august, de Judecătoria Câmpulung Moldovenesc pentru furt calificat. Iar, după ce a fost audiat de polițiști, a fost escortat în Centrul de Reținere și Arest Preventiv (CRAP) din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.