Ieri, 22 septembrie 2022, la ora 16.22, Poliția Municipiului Suceava a fost sesizată despre faptul că la spital s-a prezentat pentru îngrijiri medicale o fetiță de 13 ani, care a precizat faptul că a fost victima unui eveniment rutier, iar conducătorul auto a plecat de la fața locului fără încuviințarea poliției.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că, la data de 21.09.2022, în jurul orelor 14.00, în timp ce conducea autoturismul pe strada Universității din municipiul Suceava, un bărbat de 23 de ani din comuna Moldovița a surprins și accidentat o localnică de 13 ani, după care a părăsit locul accidentului rutier.
Conducătorul auto a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de „vătămare corporală din culpă” și „ părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia” ce va fi soluționat procedural.