Poveştile pǎsǎrilor mele fǎrǎ colivie (14)
Dǎnuţ APETRI
Povestea visului cu demolǎri (de suflet)
Boabe. Cel puţin douǎ, pentru pǎsǎrile mele.
M-am chinuit odatǎ, într-adevǎr sau în vis, sǎ dǎrâm un hambar – porumbar. Din el, pǎsǎrile voiau sǎ-mi fure munca sau ideea de muncǎ.
Dupǎ vreo douǎ luni, puii pǎsǎrilor demolate au venit înapoi, cu toate cǎ nu le era mai cald sau mai bine la mine. Puii pǎsǎrilor care mi-au mâncat cele douǎ boabe au devenit, oare, ai mei?
Sau, poate, ai celui ce mi-a vândut boabele?
Sau ai celui care-mi bate noaptea la geam, aproape dǎrâmând o bisericǎ?
Povestea lui s-ar putea (fonetic) sǎ te “ai lǎv iu” (iubindu-te)
Cu disperare chiar, stângaci de cele mai multe ori, dorind sǎ-ţi dau deodatǎ, aproape totul, fǎrǎ sǎ-nţeleg ce vrei, şi uitând sǎ te iubesc, atunci când oamenii îmi bat în geam.
Cel puţin în vis, mi-aş dori sǎ fim numai noi, minţindu-ne frumos, de la un capǎt la altul.
Ziarul de pe Net
