Pe 24 septembrie, poliţiştii Biroului pentru Imigrări Suceava au desfăşurat o acțiune pe linia prevenirii şi combaterii şederii ilegale a străinilor.
În urma activităților desfășurate, polițiștii au depistat doi bărbați, de 34, respectiv 41 de ani, unul din Nepal și unul din Sri Lanka, care se aflau în ședere ilegală pe teritoriul statului român.
Din verificări a reieșit că aceștia au intrat legal în România, în scop de muncă, însă nu au părăsit teritoriul țării noastre la expirarea dreptului de ședere.
Cei doi au fost sancționați contravențional cu avertisment, pe numele lor fiind emise decizii de returnare cu termen de plecare voluntară de 15 zile de pe teritoriul României.
La activități au participat și cadre din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Suceava.