Luni 3 octombrie, de la ora 19:00, pe esplanada din fața corpului A al Universității Ștefan cel Mare Suceava, va avea loc concertul de muzică electronică susținut de DJ Grim Ex.
Fălticeneanul Cosmin Cărăbuș – Dj Grim Ex s-a făcut remarcat la festivaluri precum Electric Castle, Film în Sat și Zi-le de Watra.
„În urmă cu 9 ani, mi-am început cariera de DJ și atunci am avut acel sentiment de „dragoste la prima vedere” pentru muzică.
În tot acest timp, am avut parte de evenimente reușite, atât private, cât și în cluburi și la festivaluri.
La pupitru, am avut ocazia sa mixez alături de Argatu, John Junior, Dj Andi, Andor Gabriel, Dj Deny.
La unele evenimente, am fost DJ pentru Jo, Raluka, Spike, Kapushon.
Pe viitor, urmează alte proiecte interesante, care includ producții de piese și colaborări la diferite evenimente din țară”, a menționat DJ Grim Ex.