Duminică, 2 septembrie 2022, în jurul orei 03:20, un bărbat a condus un moped pe strada Calea Unirii din municipiul Suceava, a acroșat scuarul de pe mijlocul părții carosabile, s-a dezechilibrat și a căzut, suferind leziuni corporale.
“Din verificări s-a constatat că la data de 02.10.2022, în jurul orei 03:20, un bărbat în vârstă de 28 de ani, din loc. Lipoveni, județul Suceava, a condus un motociclu din direcția cartierului Burdujeni înspre centrul mun. Suceava, avându-l ca pasager pe un alt bărbat în vârstă de 31 de ani, din loc. Lipoveni, județul Suceava. Totodată, un alt bărbat a condus un moped, fără a avea plăcuțe de înmatriculare, la aceeași ora și aceeași rută, a pierdut controlul, a acroșat scuarul de pe marginea părții carosabile și a căzut, suferind leziuni corporale, fiind singur pe moped.
Ulterior producerii accidentului rutier, un conducător de moped și pasagerul l-au așezat pe celălalt conducător de motociclu care a suferit leziuni pe scuar, după care și-au continuat deplasarea, pasagerul preluând mopedul condus anterior de către victimă”, a transmis un purtător de cuvânt al IPJ Suceava.
Polițiștii au stabilit că ambele mopede aparțin bărbatului de 28 ani, acestea nefiind înmatriculate. Bărbatul de 28 ani a fost testat cu aparatul etilometru, rezultatul fiind negativ.
Celălalt conducător de moped a fost testat cu aparatul etilometru, rezultând o concentrație de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar victima a fost testată cu aparatul etilometru, rezultând o concentrație de 0,99 mg/l alcool pur în aerul expirat.
A fost întocmit dosarul penal, privind săvârşirea infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere, conducerea unui vehicul neînmatriculat, conducerea unui vehicul neînmatriculat, conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere – două acte materiale și părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia.
În urma activităților investigative și de cercetare penală desfășurate de către lucrători din cadrul Poliției Municipiului Suceava – Biroul Rutier, la data de 03.10.2022, s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de cei trei suspecți. Aceștia au fost audiați cu respectarea drepturilor procesuale, iar prin ordonanță a fost dispusă reținerea acestora pentru 24 ore, fiind introduși în Arestul Suceava.
Cercetările sunt continuate de către organele de poliție judiciară din cadrul Poliției Municipiului Suceava – Biroul Rutier.