Secretariatul Sfântului Sinod al Biserici Ortodoxe de Stil Vechi din România, care are sediul Mitropoliei la Slătioara, în județul Suceava, a transmis un comunicat de presă prin care a dezmințit afirmațiile așa-zisului “călugăr-amant” Cristi Călin că ar fi membru al bisericii. Mai mult decât atât, în comunicat se afirmă că acesta folosește documente false pentru a se recomanda drept ierodiacon al Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi – Schitul “Sf. Nectarie” din comuna Cetățeni, județul Argeș și chiar a fost prins de Poliția Locală Iași în timp ce colecta bani.
“Cu puține zile în urmă, atenția presei din România a fost îndreptată spre un subiect cu iz de scandal, ce intrigă pe mulți și, mai ales, poate zdruncina încrederea enoriașilor în păstorii lor duhovnicești. Este vorba despre declarațiile către presă, făcute de un așa-zis călugăr. Din aceste declarații reiese că acesta ar fi întreținut relații intime cu un deputat și cu unii clerici din BOR. Nu putem ști dacă aceste informații sunt reale și nici nu ne propunem neapărat să aflăm acest lucru. Ceea ce ne interesează pe noi, ca și păstori duhovnicești, este falsa impresie care s-a creat, cum că acesta ar aparține Bisericii noastre, iar prin aceasta, s-ar putea deduce că printre clericii Bisericii noastre ar exista persoane cu grave abateri duhovnicești și cu păcate opritoare de clericat și chiar de cuminecare. În cele ce urmează, nu ne propunem să acuzăm pe nimeni și nici să aflăm dacă declarațiile lui Cristi Călin sunt adevărate sau false. Dorința noastră este să facem cunoscut credincioșilor noștri că acesta nu face parte din Biserica noastră și, cu atât mai mult, nu face parte și nici nu a făcut parte vreodată dintre clericii noștri. Nu afirmăm că preoții și ceilalți clerici din Biserica noastră ar fi infailibili, dar în nici un caz nu am accepta ca printre aceștia să se afle persoane cu fapte atât de josnice și păcate care, după cum am spus, opresc nu numai de slujire, ci și de cuminecare”, se arată în comunicatul Sinodului.
Potrivit aceleiași surse, Cristi Călin a făcut parte o perioadă din BOR și a fost student la teologie în cadrul BOR, de unde a fost exmatriculat pentru fapte care sunt în contradicție cu morala creștină: “De asemenea a fost exclus sau s-a autoexclus din BOR. După aceste eșecuri, Cristi Călin a tot încercat să se încadreze în Biserica noastră pentru a-și continua cariera monahicească sau clericală. În aceste încercări, s-a împrietenit cu unii dintre monahii sau clericii noștri, arătând o falsă evlavie și o falsă dorință pentru adevărul de credință. Trebuie să facem cunoscut tuturor că, în ceea ce îl privește pe Cristi Călin, totul a rămas la nivel de prietenie cu cei pe care a reușit să îi amăgească prin falsitate, dar el nu a fost primit niciodată oficial în Biserica noastră, nu a fost numărat printre monahii sau clericii noștri și nici nu a avut binecuvântare să poarte haina monahală.”
“A găsit oportunitatea de a-și rotunji economiile, prin colectarea de donații, în numele și pentru un schit din Biserica noastră. În acest scop, și-a confecționat o legitimație falsă.”
Comunicatul mai precizează că motivația asumării de către Cristi Călin a apartenenței la Biserica Ortodoxă de Stil Vechi are la bază o motivație financiară, iar actele pe care le prezintă sunt semnate de protosinghelul Hariton și ștampila Schitului Sf. Nectarie, care a plecat din obștea Mănăstirii Adormirea Maicii Domnului din București fără binecuvântarea episcopului său:
“Totuși, profitând de aceste prietenii, cel în cauză a găsit oportunitatea de a-și rotunji economiile, prin colectarea de donații, în numele și pentru un schit din Biserica noastră. În acest scop, și-a confecționat o legitimație falsă. La rubrica emitentului acestei legitimații figurează Protosinghelul Hariton și ștampila Schitului Sf. Nectarie. Acest protosighel a plecat din obștea Mănăstirii Adormirea Maicii Domnului din București fără binecuvântarea Episcopului său și a început să-și construiască tot fără binecuvântare un schit pe terenul pe care îl are în proprietatea sa. Schitul pe care îl ridică nu aparține patrimoniului Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din România, ci este construit pe numele său. Toate acțiunile acestui protosighel sunt efectuate în nume propriu, cu acordul fostului mitropolit și nu al Bisericii. De aici se observă că legitimația e falsă, deoarece legitimațiie clericilor sau monahilor din Biserica noastră sunt emise doar de mitropolie sau de episcopi și se vizează cu ștampila acestora, iar nu cu ștampila mănăstirilor sau a schiturilor. De asemenea, Biserica noastră nu a emis niciodată legitimații în formatul celei confecționate de Cristi Călin. Deoarece acesta și-a întocmit acte și împuterniciri false, a fost declarat suspect, la un control al Poliției Locale din Iași. Nu știm dacă i s-a întocmit dosar penal, dar am primit la sediul Mitropoliei o adresă de la Poliție, în care ni s-a cerut să comunicăm dacă este împuternicit din partea noastră pentru a colecta fonduri. Răspunsul nostru către Poliție a fost negativ, comunicându-se faptul că acesta nu are împuternicire din partea noastră pentru colectare de fonduri. Nu știm ce a decis poliția mai departe în cazul său și nici nu ne-am propus vreodată să aflăm acest lucru. Scopul prezentării acestui fapt este acela de a dovedi că dl. Cristi Călin nu face și nici nu a făcut vreodată parte din Biserica noastră.
Din câte se știe, fostul mitropolit a mai colaborat cu unele persoane din alte confesiuni religioase. De aceea, credem că nu a fost deranjat nici de faptul că acest „ierodiacon” a ajuns să se declare ca făcând parte din Biserica noastră. De asemenea, se știe despre comunicarea care a existat între Schim. Rafaela și Cristi Călin. Nu știm dacă a existat o prietenie între cei doi, dar comunicare a fost. De asemenea, dintr-o discuție telefonică înregistrată reiese că cei doi se confesau, destul de mult, unul altuia. Având în vedere acest lucru, este posibil să existe niște documente emise de fostul mitropolit, care îl împuternicesc în oarecare măsură pe Cristi Călin. Dar acele documente, dacă există, nu figurează în registrul nostru și sunt nule.
Având în vedere cele prezentate mai sus, rugăm pe toți creatorii de conținut din mediul online, cât și pe reprezentanții presei de orice fel, să nu îl mai prezinte pe Cristi Călin, ca făcând parte din Biserica noastră. Dacă această rugăminte a noastră nu va fi ascultată, vom considera aceasta o rea voință și un atac la adresa Bisericii lui Hristos, iar cei rău voitori vor da seamă, pentru toate, în fața Judecătorului suprem.
În final, dorim să transmitem creștinilor noștri că nu vom accepta niciodată ca astfel de persoane să facă parte din clericii Bisericii noastre. Pentru toate faptele există pocăință și iertare, dar chiar și după iertare, cei vizați de astfel de fapte și comportament nu pot face parte din cler.”