O patrulă din cadrul Biroul de Ordine Publică al Poliției Municipiului Fălticeni, care desfășura ieri, la ora 17.00, activități de control al traficului rutier pe str. 9 Mai, din Fălticeni, a oprit pentru control autoutilitara condusă de către Stelian V., un bărbat de 55 ani din localitate. Acesta a fost testat cu aparatul etilometru rezultatul obținut fiind de 1,14 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la Spitalul Municipiului Fălticeni unde i s-au recoltat probe biologice de sânge
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”.