(P)Mâine, 13 octombrie a.c., pe esplanada centrului comercial Iulius Mall va avea loc deschiderea Târgului de Toamnă „Produs în Bucovina”.
Evenimentului este organizat de Consiliul Județean Suceava, Centrul Cultural ,,Bucovina”, Asociația „Produs în Bucovina” și Iulius Mall Suceava, iar ca parteneri au venit alături Primăria Suceava, Muzeul Național al Bucovinei, Direcția Silvică Suceava, Asociația „Produs de Cluj” și Consiliul Județean Cluj.
Producători și meșteri populari din județele Suceava și Cluj și-au anunțat participarea și, la fel ca în fiecare an, tarabele vor fi încărcate cu bunătăți și obiecte deosebite de artizanat specifice celor două zone.
Pe lângă toate acestea, organizatorii au pregătit numeroase spectacole pe întreaga perioadă a târgului, de pe 13 până pe data de 16 octombrie 2022.
Programul complet al Târgului de Toamnă „Produs în Bucovina”:
Joi, 13 octombrie 2022: 12.00-20.00.
Deschiderea oficială a târgului.
Ansamblul Artistic Profesionist „Ciprian Porumbescu” Suceava , Fanfara Stamate, Ansamblul folcloric „Ciobănașul” – Clubul Copiilor Rădăuți, Grupul vocal „Balada” – Secția Fălticeni a Școlii Populare de Artă „Ion Irimescu” Suceava, Grupul folcloric „Plaiurile Pojorâtei” – Pojorâta.
Vineri, 14 octombrie 2022: 09.00-20.00.
Fanfara „Trandafirul” de la Calafindești – coordonată de Gheorghe Diaconescu, Grupul Vocal „Dor de la Humor” al Secției Gura Humorului a Școlii Populare de Artă „Ion Irimescu” Suceava- coordonat de Maria Macovei.
Vasile Soporan și Formația de Jocuri Tradiționale de la Frata – județul Cluj, Vasile Ungureanu și Grupul Folcloric „Obcina Stânișoarei” din Mălini, Nicoleta Hafiuc și Ansamblul Folcloric „Flori de Bucovina” din Sadova – coordonat de Vasile Latiș, precum și Huțulii de la Moldovița, Liviu Țăran, Dorin Cocîrță și Ansamblul Folcloric „Arcanul” din Fundu Moldovei – coordonat de Liviu Țăran, Grupul Vocal „Bogdana” din Bogdănești – coordonat de Mihai Airinei, Ansamblul Artistic Profesionist „Ciprian Porumbescu” Suceava, Ioan Dordoi, Ionela Moruțan, Adrian Socaciu, Marcela Silaghi și Claudiu Ferko.
Sâmbătă, 15 octombrie 2022: 09.00-20.00.
Fanfara de la Moara, Grupul Școlii Populare de Artă „Ion Irimescu” Suceava, Constantin Moisa și Grupul Folcloric „Gura Izvorului” din Vatra Moldoviței – coordonat de prof. Ilaria Pușcă.
Vasile Nemțoc și Grupul vocal instrumental „Dulce grai bucovinean” din Costișa, comuna Frătăuții Noi, Ansamblul Folcloric „Plai bucovinean” din Dorna Candrenilor și Pamfil Roată, Costică Olteanu din Pârteștii de Jos și Ansamblul Folcloric „Pădurețul” din Cacica, Lenuța și Teodora Purja din județul Bistrița Năsăud, Grupul Vocal „Moldava” al Clubului Copiilor din Fălticeni, Grupul Vocal „Flori de Măr” din Râșca, Grupul Folcloric „Străjerii” din Dolheștii Mici și Ansamblul Folcloric „Florile Bucovinei” din Rădăuți.
Duminică, 16 octombrie 2022: 09.00-20.00.