Curtea de Apel Suceava a dat sentința finală în cazul a cinci indivizi extrem de periculoși din Gulia, orașul Dolhasca, pentru tentativă de omor după ce au intrat fără drept în curtea familiei Iordache și au atacat trei persoane cu furci, topoare, pari și cuțite.
Magistrații suceveni au stabilit următoarele pedepse: Adrian Sîrbu – 9 ani și 8 luni, Zicu Sîrbu – 9 ani și 2 luni, Segal Sîrbu – 12 ani și 4 luni, Eugen Roman – 8 ani și 8 luni și Ilie Moldovan – 9 ani și 3 luni. De asemenea, instanța a constatat că părţii civile Ionuț Iordache i s-a achitat suma de 10.000 euro cu titlu de daune morale, sumă stabilită prin sentința Tribunalului Suceava.
Reamintim faptul că pe data de 17 iunie 2014, Ionuț Iordache, poreclit “Tărzănel”, lucra împreună cu tatăl său Vasile Iordache și cumnatul său Georgel Chiriac la construirea gardului împrejmuitor al proprietăților sale – acesta având în aceeași curte două imobile, o casă de locuit și un spațiu comercial.
Când se pregăteau să își strângă sculele, în jurul orei 20.00, în curte au intrat fără drept membrii familiilor Sîrbu, Dulap și Moldovan (care se aflau în conflict de mai mulți ani cu membrii familiei Iordache n.r.), având asupra lor furci, topoare, răngi, pari și cuțite. Cei cinci – Adrian Sîrbu, Eugen Roman, Florin Roman, Gheorghiță Sîrbu și Ilie Moldovan i-au atacat cu sălbăticie pe cei trei, care au suferit leziuni care le-au pus viața în pericol.
SORIN NICA