# studenții și cadrele didactice s-au obișnuit cu alarmele aeriene și nu manifestă o stare de teamă deosebită
În contextul războiului, anul universitar 2022-2023 a început, în Ucraina, în condiții deosebite, însă cursurile se desfășoară on-site, ținând cont de regulile de funcționare stabilite de către autorități.
Luna trecută s-a reluat și activitatea Lectoratului de limba română al Universității Ștefan cel Mare Suceava la Universitatea Națională Iuri Fedkovici din Cernăuți.
Scopul principal al activității este dezvoltarea competențelor lingvistice ale cursanților aparținând comunității academice cernăuțene, în vederea facilitării comunicării dintre europeni de limbi și culturi diferite (români și ucraineni), a mobilității și schimburilor, favorizând înțelegerea reciprocă și întărirea cooperării universitare, precum și promovarea plurilingvismului.
Predarea limbii române ca limbă străină se desfășoară în cadrul unor cursuri de inițiere și de aprofundare pe niveluri de limbă (A1/A2, B1/B2, C1/C2).
“Cele 152 de cereri (reprezentând 65% studenți, 25% cadre didactice și 10% personal administrativ) înregistrate în formularul de înscriere dovedesc că se manifestă același interes crescut din partea publicului eterogen, atât ca vârstă, cât și ca orizont cultural.
Cei mai mulți cursanți, peste 80%, au optat pentru nivelul A1/A2.
Studenții au ales aceste cursuri din diferite motive: fie au prieteni care vorbesc limba română, fie sunt studenți la Facultatea de Limbi Străine și doresc să cunoască o altă limbă de origine latină, fie doresc să se familiarizeze cu limba română pentru a putea continua studiile, mai târziu, în România.
Cadrele didactice, studenții și personalul administrativ care frecventează cursurile provin de la diferite facultăți.
În incinta Universității, în situația în care se activează alarma aeriană, cadrului didactic îi revine responsabilitatea de a conduce cursanții în adăpostul antiaerian, urmând circuitele prestabilite.
După cum am constatat deja, studenții s-au obișnuit cu aceste proceduri și nu manifestă o stare de teamă deosebită”, se menționează într-un comunicat USV.
Cursurile se axează atât pe activitatea de predare și învățare a noțiunilor fundamentale ale gramaticii limbii române, cât și pe activitatea conversațională.
În ceea ce privește motivarea cursanților pentru studierea limbii române și a elementelor de cultură și civilizație, activitatea de predare este completată de organizarea de activități extra-curriculare – vizite interactive, în limba română, cu cei avansați, pentru descoperirea orașului Cernăuți, de exemplu.
În a doua parte a anului universitar, în măsura în care situația o va permite, cursanții Lectoratului vor beneficia și de aplicații practice derulate în România.
În acest al nouălea an de activitate al Lectoratului USV la Cernăuți, lector de limba română este doctor Ioana Bălăuță.
În perioada septembrie 2015 – iulie 2021, postul a fost ocupat de lector dr. Gina Puică (USV).
Primul lector a fost conf. univ.dr. Sabina Fînaru.
BEATRICE OȘEAN