Ieri după-amiază, a fost solicitatĂ prin numărul unic de urgență 112 intervenția unui echipaj de poliție la o adresă de pe strada Aleea Dumbrăvii din cartierul sucevean Burdujeni, unde o femeie este agresată de soț.
Oamenii legii sosiți la fața locului au constatat că între doi soți are loc un scandal provocat din cauza faptului că femeia a luat banii agosiți în familie și i-a pierdut la aparatele de tip slot machine. Când a aflat că banii au fost pierduți la păcănele, soțul s-a înfuriat și, pe lângă tonul ridicat, a folosit și forța fizică pentru a-i aplica o corecție soției. Cu toate că a suferit mai multe leziuni în urma loviturilor primite de la soț, femeia a refuzat să fie transportată la spital.
De asemenea, polițiștii au completat formularul de evaluare a riscului și a rezultat că nu se impune emiterea unui ordin de protecție provizoriu.
Bărbatul s-a ales cu un dosar penal pentru săvârșirea infracţiunii de “violenţă în familie”.
SORIN NICA