Poliția a fost anunțată pe data de 23 octombrie 2022, despre faptul că un bărbat din comuna Bogdănești a ajuns la Spitalul Județean “Sf. Ioan cel Nou” Suceava cu o rană la șoldul drept provocată în timpul programului de muncă.
Potrivit cercetărilor efectuate de către polițiști, G.M. este angajat ca muncitor necalificat la societatea de exploatare și prelucrare a lemnului Saniral SRL Bogdănești. Accidentul în urma căruia a suferit o contuzie la șoldul drept s-a petrecut pe data de 17 octombrie 2022, în jurul orei 16.00, în timp ce așeza manual cherestea într-o stivă din curtea societății, s-a dezechilibrat și a căzut de la o înălțime de circa 3 metri pe suprafața betonată aflată la baza stivei de cherestea.
Muncitorul a fost dus de un coleg de muncă la Spitalul Municipal Fălticeni, unde a primit îngrijiri medicale fără a rămâne internat.
După câteva zile în care a resimțit o durere la nivelul șoldului drept, bărbatul din Bogdănești a ales să meargă la Spitalul Județean Suceava, iar medicii au anunțat autoritățile.
Oamenii legii au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracţiunii de “nerespectarea măsurilor legate de securitate şi sănătate în muncă”, în paralel fiind sesizați reprezentanții ITM Suceava.
SORIN NICA